HĂRNICIA CONTRA EXCESULUI DE MUNCĂ

Una dintre cele mai dificile provocări ale vieţii de zi cu zi, este abilitatea de a realiza un echilibru între activităţile pe care avem de făcut. Nu este bine să mâncăm prea mult, dar nici să mâncăm prea puţin. Avem nevoie de perioade de odihnă în mod regulat şi de refacere, dar şi de un timp când odihna trebuie să se sfârşească iar activitatea să înceapă.
Munca pe care o facem în fiecare zi este o altă zonă unde este nevoie disperată de echilibru. Într-o ediţie recentă a ‘’Manei de luni’’ afirmam că muncitorii buni sunt harnici. Dar un cititor a întrebat: ‘’Care este diferenţa între a fi harnic şi a muncii prea mult (în engleză ‘’workaholic’’)?
Aceasta este o foarte bună întrebare şi o chestiune importantă pentru mulţi dintre noi, oameni de afaceri sau profesionişti. Uneori, un număr excepţional de ore lucrate pot fi necesare – în special când se apropie un termen limită pentru un contract sau când un proiect trebuie terminat la timp. Cu toate acestea, când săptămână de lucru excesiv devine mai mult o regulă decât o excepţie, este foarte posibil ca pasul în boala numită ‘’prea multă muncă’’ (în engleză ‘’workaholism’’) să fi fost făcut.

Munca, la fel ca şi alcoolul, poate crea dependenţă. Munca din greu – şi obţinerea unor rezultate deosebite – se poate transforma, din a fi o parte a vieţii noastre - în a fi scopul principal spre care să ne focalizăm viaţa. Nu am dovezi ştiinţifice pentru a documenta această părere, dar cred că mai mult bărbaţii decât femeile sunt ‘’bolnavi de prea multă muncă’’ deoarece munca aduce venituri tangibile pe care mulţi bărbaţi le doresc, pe când a petrece timp cu familiile lor s-ar putea să nu producă rezultate vizibile. Este mai uşoară urmărirea unor scopuri, decât progresul în relaţii.
Deci, putem fi harnici în munca noastră, fără a ne abate spre un stil de viaţă gen ‘’bolnav de prea multă muncă’’? La urma urmelor, aşa cum am văzut mai înainte, în Proverbe 10:4 ni se spune: ‘’Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte’’, iar în Proverbe 12.27 : ‘’Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca’’.

Cheia problemei este să realizăm că în timp ce noi primim o răsplată pentru munca noastră, Dumnezeu este acela care în ultimă instanţă, ne împlineşte nevoile zilnice. Cine ne dă sănătate şi putere? De unde am primit noi abilităţile şi talentele pe care le folosim în fiecare zi la locul nostru de muncă? S-ar putea să fi muncit din greu pentru a ne perfecţiona acele abilităţi, dar fiecare dintre noi avem trăsături înnăscute care ne permit să reuşim în acele lucruri pe care le facem cu bucurie. Aş defini termenul ‘’înnăscute’’ ca ‘’Domnul le-a pus acolo’’.

Cu ani în urmă, am învăţat că cea mai bună cale de a înţelege ce spune Dumnezeu în Biblie este de a interpreta acea învăţătură prin ceea ce El spune în altă parte a Bibliei. Din acest motiv, în timp ce Scripturile ne îndeamnă să fim harnici, ne avertizează de asemenea să evităm munca în exces: ‘’Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pâine ca prin somn’’ (Psalmul 127:2). Găsim o afirmaţie similară în Psalmul 37:25: ‘’Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea’’.

Bazat pe aceste pasaje, pare clar că persoana care transformă hărnicia în prea multă muncă, nu face acest lucru pentru a-şi împlini nevoile zilnice. Putem avea în vedere mai multe motive, cum ar fi:
 urmărirea unor dorinţe materiale şi pofte trupeşti
 clădirea propriului ‘’ego’’ prin realizările datorate muncii
 evitarea unor chestiuni dureroase, pe care ar trebui să le rezolvăm acasă
 a face din muncă un ‘’zeu’’, acordându-i o mai mare prioritate în viaţa noastră decât familiei sau chiar decât lui Dumnezeu.