Piata este în acest caz nelimitată. Copiii vor merge întotdeauna la gradiniţă; noutatea este însă reprezentată de creşterea ponderii unităţilor de învăţământ preşcolar private în dauna celor publice. Acesta este cea mai importantă modificare structurală a pieţei, în paralel cu diversificarea serviciilor oferite de diverşi prestatori, în conformitate cu creşterea cerinţelor clienţilor.

Clienţii
Clienţii sunt persoanele care au copii cu vârste în general cuprinse între 3 şi 6 ani, oameni ocupaţi, care nu au timp în cursul zilei să aibă grijă de copii, dar sunt preocupaţi de educaţia acestora şi care încearcă să găsească o alternativă la sistemul de grădiniţe de stat. Ei sunt de obicei persoane tinere, cu venituri superioare, patroni sau angajaţi ai unor companii multinaţionale, bănci, etc., ori cetăţeni străini.

Cerinţele clienţilor sunt tot mai diversificate. Pe lângă supravegherea copiilor – activitatea de bază pentru care funcţionează o gradiniţă – părinţii solicită o serie de servicii suplimentare, printre care, în primul rând, învăţarea unei limbi străine, apoi deprinderea unor cunoştinţe de bază în utilizarea computerelor, practicarea unor sporturi, iniţierea şi dezvoltarea unor aptitudini (muzică, dans, pictură), sau derularea de jocuri educative, de logică, atenţie şi perspicacitate.

Clienţii pot solicita diverse servicii cum ar fi servirea uneia sau mai multor mese (în raport cu perioada de timp petrecută de cei mici în cadrul unităţii), program prelungit, transportul la şi de la grădiniţă, vizitări de muzee şi expoziţii, excursii tematice, plimbări în parcuri şi grădini. De asemenea orice grădiniţă trebuie să asigure asistenţă medicală.

Diversitatea şi calitatea acestor servicii diferentiază o firmă în faţa concurenţei.

Concurenţa
În mediul urban şi în special în oraşele mari, grădiniţele particulare şi în special cele în limbi străine au început să apară şi să se dezvolte. O categorie aparte o constituie cele care se adresează copiilor unor persoane străine care locuiesc permanent / temporar în România (ex: grădiniţă franceză, libaneză, chineză, etc).
Nu trebuie omise nici grădiniţele publice, dar acestea pierd teren văzând cu ochii, deoarece nu înregistrează mari progrese în modul de derulare a procesului educaţional, faţă de cele private, în cadrul cărora inovaţia şi adaptarea la nou reprezintă preocupări curente.
De asemenea, un motiv extrem de frecvent pentru care părinţii optează pentru o grădiniţă sau alta îl reprezintă localizarea, în sensul că mulţi aleg o grădiniţă situată cât mai aproape de casă.

Promovarea
Canalele de promovare utilizate pot fi: ziarele locale şi cele de anunţuri, afişe, postere, pliante, sau chiar promovarea verbală.
O politică promoţională bine structurată şi eficient administrată poate genera rezultate extrem de favorabile. Există chiar varianta prezenţei unui
număr de solicitanţi care să depăşească posibilităţile (în special din punctul de vedere al spaţiului). În această situaţie merită luată în calcul varianta deschiderii unei/unor noi unităţi, aşa încât să nu se piardă potenţiali clienţi.
Costurile de început
Deşi, ca în cazul oricărei afaceri, este preferabil ca sediul / punctul de lucru să nu se identifice cu domiciliul proprietarului, o grădiniţă se poate amenaja chiar în interiorul locuinţei patronului, sau într-o anexă special amenajată a acesteia. În această situaţie s-ar economisi o sumă importantă de bani, care ar putea fi utilizaţi în alte scopuri cum ar fi dotarea cu materiale didactice, mobilier, echipamente.

Pregătire şi calificare
Personalul implicat în activităţile de zi cu zi (cele cunoscute sub denumirea împământenită de “educatoare”, dar care pot fi intitulate şi altfel) trebuie să îndeplinească o serie de criterii. Acestea trebuie să fie în primul rând pasionate, devotate muncii pe care o desfaşoară, dar şi să aibă o personalitate adecvată unei asemenea munci (răbdare, tact, înţelegere) având în vedere categoria căreia i se adresează.
Costurile de început
Deşi, ca în cazul oricărei afaceri, este preferabil ca sediul / punctul de lucru să nu se identifice cu domiciliul proprietarului, o grădiniţă se poate amenaja chiar în interiorul locuinţei patronului, sau într-o anexă special amenajată a acesteia. În această situaţie s-ar economisi o sumă importantă de bani, care ar putea fi utilizaţi în alte scopuri cum ar fi dotarea cu materiale didactice, mobilier, echipamente.

Pregătire şi calificare
Personalul implicat în activităţile de zi cu zi (cele cunoscute sub denumirea împământenită de “educatoare”, dar care pot fi intitulate şi altfel) trebuie să îndeplinească o serie de criterii. Acestea trebuie să fie în primul rând pasionate, devotate muncii pe care o desfaşoară, dar şi să aibă o personalitate adecvată unei asemenea munci (răbdare, tact, înţelegere) având în vedere categoria căreia i se adresează.

Pentru multe din aceste persoane satisfacţiile morale ale muncii se apropie sau chiar primează în faţa celor materiale.

Majoritatea personalului didactic care activează în cadrul acestor instituţii are studii de specialitate, respectiv liceul pedagogic sau studii superioare pedagogice. Personalul este format din educatoare şi institutori. Cadrele didactice din învăţământul preşcolar trebuie să aibă norma de bază în unitatea respectivă. Directorii şi directorii adjuncţi sunt numiţi de inspectorul şcolar general.

Cadrul legal
Conform Legii Învăţământului, învăţământul preşcolar se organizează pentru copii în vârstă de 3-7 ani, în grădiniţe de copii cu program normal, prelungit şi săptămânal.

Grădiniţele se înfiinţează cu acordul obligatoriu al inspectoratelor şcolare, în condiţiile legii, pe baza unei documentaţii de evaluare. Criteriile de evaluare se referă la domeniile fundamentale de organizare şi funcţionare: personal didactic, conţinut, bază materială şi activitate financiară.
Procesul de evaluare cuprinde două faze:
- autorizarea de încredere, care acordă dreptul de organizare şi funcţionare provizorie a unităţii rerspective;
- acreditarea, care acordă unităţii respective toate drepturile ce decurg din Legea Învăţământului.
În cazul învăţământului preşcolar (grădiniţe), acreditarea trebuie solicitată după cel mult 4 ani de la acordarea autorizaţiei de încredere.

Instituţiile şi unităţile de învăţământ particular se supun evaluării şi controlului, în condiţiile legii.

Vorbind cu prieteni si cunoscuti, dintre multele lucruri despre care sunt intrebat, doua intrebari revin in mod frecvent.
Prima este <>, iar cealalta - <>
La prima raspund cu usurinta ca, daca nu as fi avut incredere in viitorul acestei natiuni si daca nu as fi vazut semnale pozitive, nu m-as afla aici; acest raspuns ii multumeste pe majoritatea interlocutorilor mei. La cea de-a doua intrebare intampin unele dificultati. Cand raspund ca, dupa parerea mea, problema cea mai grava este lipsa unei mentalitati adecvate prezentului si, in plan comercial, lipsa intelegerii unor mecanisme de baza, dau nastere la discutii fara sfarsit.
Avand in vedere faptul ca este foarte important modul in care sunt infruntate situatiile cotidiene, am cautat motivatiile acestei probleme legate de mentalitate si analizand lucrurile fara prejudecati, am ajuns la unele concluzii pe care le consider destul de plauzibile. Va rog sa nu le luati ca <> sau <>, ci ca simple reflectii.
Totodata, as vrea sa fac o consideratie banala, dar aproape intotdeauna uitata: au trecut sase ani de la schimbarea regimului, si aceasta poate sa para mult sau putin, depinde din ce punct de vedere privesti.
Dar cel putin un lucru este sigur: cei care se gasesc astazi in piata muncii s-au nascut si au crescut intr-un regim diferit cu alte exigente, si au primit o pregatire scolara si mentala adecvata acelui regim.
Firesc, nu este treaba mea aceea de a judeca ce este bine sau ce este rau; ramane doar faptul ca, dupa cum arata Legea Evolutiei, cel care reuseste sa se adapteze schimbarilor de mediu supravietuieste; ceilalti pier.
Psihologia ne arata ca ceea ce invatam ca adulti are o putere mult mai mica asupra comportamentului nostru, in comparatie cu cea ce s-a invatat pe parcursul copilariei si ca invatamintele contradictorii nu duc la o sinteza, ci deseori traiesc separat in noi insine, determinand acele conflicte interioare pe care le cunoastem cu totii.

Am studiat cu oarecare constiinciozitate mecanismele economice ale trecutului vostru nu prea indepartat (cred ca sunt unul din putinii occidentali care au citit cele 980 de pagini ale <> din 1981 si, de asemenea, testele de <>) pentru a intelege prezentul.
Pe langa faptul ca unele idei mi s-au parut extrem de interesante (cel putin din punct de vedere academic), mi s-a parut evident un lucru: o serie intreaga de credinte si de modul de a actiona, care probabil au functionat in trecut, nu mai au acum nici o valoare. In primul rand, cel care a trait, a invatat si a lucrat intr-un regim de economie planificat, s-a vazut aruncat de la o zi la alta in arena <>, fara a avea instrumentele mentale necesare pentru a se descurca, devenind astfel o prada usoara pentru smecheri si necinstiti (Caritas, de exemplu).
Cel care a reusit sa faca afaceri, a facut-o mai mult din instinct si avand noroc decat in mod constient, transportand in plan comercial tehnicile marunte ale supravietuirii cotidiene.
Mai ales ca toti s-au gasit in fata unor concepte complet noi, care in trecut purtau <>: concurenta, economie de piata, cerere si oferta, marketing, publicitate...
Cel care a incercat sa se documenteze s-a gasit in fata unor tomuri voluminoase si docte de economie, intesate cu formule si explicatii greu de inteles, cu putina sau chiar fara aplicabilitate in lumea reala (sa ma ierte unii, dar parerea mea este ca majoritatea <> in economia din intreaga lume nu ar fi in stare nici macar sa gestioneze un chiosc...)
Desigur, nu este intentia mea sa tin cursuri de economie, ci, urmand abordarea din articolele precedente, as vrea sa reflectam impreuna asupra unor concepte de baza care guverneaza lumea afacerilor, concentrandu-ma, ca de obicei, asupra principiilor; poate vom descoperi impreuna ca lucrurile sunt mult mai simple decat par, daca se procedeaza corect.
Munca intre resurse si rezultate
Primul concept pe care as vrea sa-l abordez este chiar acela care sta la baza oricarei economii: acela al Muncii. Se pot scrie sute de pagini pe aceasta tema, dar mie imi plac lucrurile simple si evidente, si pentru aceasta as vrea sa las un moment la o parte complexitatile lumii contemporane pentru a descrie o situatie elementara.
Sa ne imaginam ca suntem naufragiati pe o insula parasita, departe de rutele comerciale. Dupa un prim moment de disconfort, prevazand ca vom ramane departe de civilizatie, pentru cine stie cat timp, ne resemnam si incercam sa ne organizam pentru a ne satisface cerintele fundamentale.
Care sunt acestea? Mancarea zilnica, evident, si un loc de dormit, ferit de animale salbatice si de ploaie. Apoi, odata rezolvata urgenta, vom cauta o solutie pentru a ne satisface cerintele intr-un mod cat mai regulat.
Ne dam seama ca avem o serie de alternative: putem sa incercam sa vanam unele animale mici, sa pescuim ceva sau sa cautam fructe comestibile. Pentru odihna putem sa cautam o grota pe care sa o infrumusetam sau, cu materialele pe care le avem la dispozitie, sa construim un adapost suficient de solid, poate in varful unui copac.
Din aceasta situatie simpla se pot trage deja o serie de invataminte:
A utiliza resursele disponibile pentru a fi transformate in ceva util, care sa ne satisfaca nevoile, reprezinta in mod sigur prima definitie a muncii.
In cazul nostru, rezulta clar ca:
- resurse exista, dar noi suntem cei care trebuie sa le gasim si sa le folosim; nimeni altcine nu o va face pentru noi;
- nu foloseste la nimic sa ne plangem de situatie sau de lipsa de resurse;
- nu foloseste la nimic sa cautam justificari, indiferent cat de reale pot parea (farfuria goala este un fapt obiectiv, restul sunt palavrageli);
- mai presus de orice, nu putem arunca asupra altcuiva vina pentru proasta utilizare a resurselor.
Acestea sunt principii generale, care trebuie sa fie asimilate, pentru a putea face fata exigentelor pietei libere si care stau la baza mitului american de <>.
Este evident ca, atunci cand aceasta filosofie este dusa la extrem, rezulta o societate individualista, competitiva si selectiva, cum, de fapt, este cea americana. Acest tip de filosofie, pentru cei nascuti si crescuti cu mentalitatea colectiva, de control centralizat, in care reasponsabilitatea deciziei revine intotdeauna altcuiva, poate reprezenta un adevarat soc.
La fel de evident este ca, oriunde, exista un stat care vegheaza ca existenta sa nu se transforme intr-o adevarata lupta <> pentru supravietuire.
Oricum, si aceasta este prima concluzie, in fiecare situatie exista resurse si posibilitati. Este sarcina noastra aceea de a le descoperi si folosi. Aceasta inseamna ca NOI suntem responsabili de rezultatele pe care le obtinem.
Nu util, ci deziderabil
Acum, presupunand ca suntem suficient de organizati si - actionand corect - ca am rezolvat problemele supravietuirii de zi cu zi, incepem sa ne plictisim si hotaram sa exploram putin insula noastra. Insula nu este chiar parasita; printr-unul din misterele sortii, este locuita si de alti naufragiati care, ca si noi, au o existenta autonoma.
Dupa ce am intalnit cativa si s-a facut sarbatorirea de rigoare, decidem sa ne organizam ceva mai bine viata.
Cu aceasta ocazie, descoperim ca altii au resurse si produse pe care noi nu le avem si viceversa si ca fiecare are o predilectie clara pentru o anumita activitate. Unul se descurca foarte bine in construirea de adaposturi, altul fabrica cele mai bune lanci, iar altul stie unde se gasesc cele mai gustoase fructe. Noi, cei care suntem foarte buni vanatori, dar prosti constructori, cerem celui care are cel mai bun adapost sa ne dea un pic de ajutor. Dupa unele tratative, cadem de acord cu restructurarea adapostului in schimbul a doi porci mistreti.
Nu abordam implicatiile sociale ale crearii unei societati organizate (dar o vom face); sa ne concentram asupra muncii. inainte de toate, descoperim ca valoarea muncii consta in REZULTATUL acesteia (adapostul restructurat) si ca acest rezultat poate fi schimbat cu alte marfuri, fiind supus acelorasi legi ale cererii si ofertei carora le sunt supuse bunurile (amintiti-va conceptul de "schimb" asupra caruia am insistat in articolele trecute).
Acesta reprezinta un salt fundamental in modul de gandire: foarte des tindem sa identificam valoarea muncii noastre cu oboseala, cu timpul consumat sau cu dificultatea muncii (si vom observa cum unele categorii de lucratori se joaca speculand acest echivoc).
Nu este asa: cand eu ma duc la vanatoare, nu conteaza cat timp am stat cu pusca la ochi, cat de geniali au fost capcanele sau cat de interesanta este teoria pe care am formulat-o cu privire la vanatoare.
Singurul lucru care conteaza este cantitatea de vanat cu care ma intorc acasa si posibilitatea de a-l schimba cu altceva, in cazul in care mie imi prisoseste.
Asa ca definitia noastra finala a muncii intr-o economie de piata va fi urmatoarea: Munca reprezinta realizarea a ceva deziderabil pentru cineva.
S-o analizam un moment:
- "ceva" este produsul sau, cum s-a mai spus, rezultatul;
- "realizarea" reprezinta momentul productiv, in care investim capacitatile si cunostintele noastre;
- "cineva" este detinatarul produsului (ce va fi individualizat - iata marketingul);
- "deziderabil" implica faptul ca destinatarul cunoaste produsul nostru si-l doreste (si iata si publicitatea).
Atentie! in acest adjectiv "deziderabil" se afla toate diferentele dintre o economie de piata si o economie socialista; aceasta din urma foloseste termenul de "utile".
Daca vi se pare putin, ganditi-va la implicatii:
"util" inseamna ca va trebui sa se exercite un control centralizat asupra noastra de catre aceeasi comisie de experti care v-a hotari ce este util sau nu, ce merita si cat este de important.
In schimb, "deziderabil" inseamna ca noi putem sa dorim ceva care poate parea complet inutil, daca nu chiar daunator (vezi alcoolul sau tutunul), in timp ce alte lucruri "utile" nu ni se par atat de importante.
Vom vedea in urmatoarele articole semnificatia tuturor acestora in relatie cu munca organizata, cu birocratia, cu castigul etc.
Deocamdata, va propun sa va puneti unele intrebari:
- Care este rezultatul muncii mele?
- Cat de mult se poate inlocui?
- Cat este de deziderabil?
- Pentru cine este deziderabil?
Daca reusiti sa va raspundeti cu onestitate, veti descoperi ceva nou si interesant. Buna reflectie!