Daca vreau sa vad in actiune un adevarat artist al tehnicilor de vanzare, in loc sa ma duc la niste firme renumite, n-am decat sa trag o fuga pana la magazinul mamei mele. (Mama gestioneaza la periferia orasului Genova un modest magazin de papetarie, jucarii, cadouri, carti pentru scoala... nimic deosebit. Si trebuie sa spun ca nu a urmat mai mult de opt clase, ca sa nu mai vorbim de cursuri de vanzare sau marketing; are magazinul ei de aproape cincizeci de ani si, spre disperarea mea si a surorii mele, la 72 de ani nu manifesta nici o intentie de a iesi la pensie!) Deci, daca stau nu mai mult de o ora la magazinul ei, mi se intampla sa asist la dialoguri de genul urmator:

- Buna ziua, doamna Rita, dati-mi un pix, va rog.
- Da, buna ziua. Pentru cine este pixul?
- Pentru copilul meu.
- A, l-am vazut alaltaieri, ce repede creste. Oricum, fiindca este la scoala ar fi bine sa luati trei pixuri - unul rosu, unul negru si unul albastru, ca sigur are nevoie. Ce mai face sotia dvs.? (Urmeaza doua minute de palavrageli despre sotie.) Apropo, stiu ca invatatorul copilului este cam sever si ca nu prea ii plac greselile pe caiet: mai bine punem si o guma de sters. Ati vazut ce minune este guma asta noua, care permite stergerea oricarui tus fara sa ramana vreun semn?
- Serios? Stati ca vreau si pentru mine. (Urmeaza alte doua minute de discutii despre faptul ca, in ziua de astazi, copiii au prea multe facilitati si in aceste doua minute alte rechizite, mai mult sau mai putin necesare, se adauga pe tejghea.)
- Bine, asta e tot. Totusi, mi se pare pacat sa puneti toate aceste lucruri noi intr-un penar vechi. Uitati aici ce minune, un penar desenat cu personaje din desenele animate care se dau acum la televizor. (Urmeaza o alta discutie despre copiii care se uita prea mult la televizor, timp in care mama ii arata clientului un ghiozdan pentru carti - Unul similar a cumparat chiar alaltaieri vecinul dvs., apoi niste caiete si alte materiale...)

Si, dupa ce bietul om care intrase pentru a lua un pix iese cu doua genti pline, mama se uita la mine si imi spune: Ei, ce are de spus marele expert in tehnici de vanzari despre mama lui? Iar marele expert (adica eu) ridica ochii spre cer si se da batut...
Secretul vanzarilor este foarte simplu
Trebuie sa admiram talentul mamei mele in a folosi instinctiv toate tehnicile de convingere posibile, dar sa evidentiem un lucru fundamental, fara de care performantele de mai sus nu ar fi posibile: magazinul mamei este de foarte mult timp acolo si prin fata lui trec toate femeile care au copii la scoala, ca urmare el a devenit locul unde se concentreaza toate barfitoarele din zona si unde ajung toate zvonurile despre locuitorii cartierului. Si rezultatul e ca, atunci cand un client intra in magazin, mama stie deja ce il poate interesa, cat isi poate permite sa cheltuiasca, ce ii fac copiii, cum se-ntelege cu sotia s.a.m.d. Si, discutia fiind foarte personalizata si foarte prietenoasa, clientul nu se simte niciodata fortat sa cumpere, ba dimpotriva: el chiar ii multumeste mamei pentru ca i-a adus aminte de lucruri de care ar putea sa aiba nevoie... (Sa nu mai spun ca odata am adus-o la un angro si am vazut ce inseamna intr-adevar marketing pesonalizat. Fiecare obiect pe care l-a cumparat era din start destinat cuiva: Asta, desigur, il va cumpara doctorul pentru sotie, de lucrul acesta va avea nevoie femeia de la patiserie, asta il luam pentru dl. Cutarescu s.a.m.d. Bineinteles, am intrebat-o unde tine dosarele locuitorilor cartierului, dar, nestiind nimic despre Romania si despre dosarele Securitatii, nu a facut nici o legatura si nu s-a suparat!) Oricum, toata povestea asta demonstreaza un lucru care, pe cat este de evident, pe atat este de neglijat: cheia succesului in afaceri consta in satisfacerea dorintelor clientului si este imposibil sa satisfaci o dorinta daca nu stii inainte care este aceasta.
Informatia inseamna putere
In timp ce orice cretin poate vinde un pix daca ii se cere un pix, a vinde ceva care nu ti s-a cerut presupune o cunoastere foarte precisa a consumatorului. Nu intamplator firmele serioase cheltuiesc o buna parte din bugetul lor pentru a face cercetari de piata in vederea intelegerii si descoperirii produsului ce trebuie scos pe piata si a felului in care produsul trebuie prezentat clientilor.
Fiindca putini dintre noi isi pot permite o cercetare de piata serioasa, avem nevoie de un mod rapid si eficient care sa ne permita sa cunoastem care sunt exigentele unui client. Si, pe cat de stupid si banal poate parea, solutia este una singura: sa punem intrebari! (De fapt, o cercetare de piata nu este nimic altceva decat o serie de intrebari.) Vanzatorul care prezinta un produs fara sa verifice inainte daca ceea ce are de oferit corespunde dorintelor clientului nu poate ajunge decat la un esec total.
Orice intrebare bine pusa ne va da o informatie in plus, care ne permite cunoasterea clientului si prezentarea celui mai eficient produs; si asta indiferent daca negocierea se intampla la un mic chiosc, la un mare magazin, la o intreprindere... unde vreti. Informatia inseamna putere si intrebarile constituie mijlocul de a obtine aceasta informatie.
Vom vedea in viitor cum poate fi folosita aceasta informatie, prin ordonarea si reformularea ei, in vederea prezentarii produsului. Pentru moment, sa vedem cam ce intrebari trebuie sa punem clientului, pentru a afla exact ce anume doreste acesta. Intrebarile vor fi, de obicei, de genul: Cine? Ce? Unde? Cand? Cum? si De ce? Astfel, daca gestionam o agentie imobiliara, iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stim inainte de a-i face clientului o propunere:

• Ce carateristicei trebuie sa aiba casa (numarul de camere, numarul de metri patrati, zona in care sa fie situata etc.)?
• Cine va folosi casa?
• In cat timp ìi trebuie?
• Unde locuieste acum clientul?
• In momentul de fata, clientul este chirias sau proprietar?
• A vazut deja alte oferte?
• A folosit in trecut serviciile unei agentii imobiliare?
• S-a gandit deja la un pret aproximativ?
• Clientul dispune de acesta suma sau are nevoie de o finantare?
• Decizia de cumparare va fi luata de el sau de altcineva? S.a.m.d.

Evident, fiecare firma, fiecare afacere, fiecare produs va avea setul lui de intrebari, asa ca nu are sens sa propunem exemple care ar umple zeci de pagini. Importante sunt doua lucruri:
1. Seria de informatii - si de intrebari relative - de care avem nevoie nu poate fi improvizata pe loc, ci trebuie pregatita cu grija. Asa ca analizati produsul sau serviciul pe care il oferiti si stabiliti intrebarile care va pot ajuta sa descoperiti daca produsul se potriveste sau nu cu ceea ce doreste clientul. Chiar daca unele chestii vi se pot parea banale si evidente, puneti-le pe hartie - s-ar putea sa fiti surprins de ce veti descoperi.
(ATENTIE - nu caracteristicile tehnice ale produsului conteaza, cum deja s-a scris, ci felul in care produsul poate fi de folos clientului.)
2. Aceste intrebari trebuie sa fie clare in mintea voastra, dar ele trebuie adresate in felul cel mai natural cu putinta, cu pauze, comentarii etc. Potentialul client trebuie sa aiba senzatia ca discuta cu un consultant prietenos, nu cu un ofiter de politie!
Deocamdata, asta e tot. Vom vedea data viitoare cum putem folosi informatiile obtinute pentru a atinge adevaratul scop, adica cresterea vanzarilor! Spor la lucru.

Noţiunea de “fabrică de mobilă” este una foarte largă. Gama de produse poate fi extrem de diversificată, pornind de la ceea ce se numeşte “mic mobilier” (aici intrând produse şi accesorii de mici dimensiuni, cum ar fi: etajere, scaune, suporturi pentru diverse obiecte, chiar şi jucării din lemn), uşi şi ferestre (inclusiv tâmplărie ferestre pentru geam termopan), mobilier pentru camere (paturi, canapele, seturi de canapele, dulapuri, vitrine, etajere, biblioteci, mese – inclusiv mese pentru TV, audio-video, pentru servire etc.), mobilier de bucătărie, ajungându-se şi la mobilier de birou (în special birouri, mese pentru calculator – adesea dotate cu suporturi  pentru tastatură, unitate centrală, imprimantă sau pentru toate acestea -, mese pentru conferinţe, biblioteci, corpuri mobile).
Din cele de mai sus rezultă marea diversitate de produse care intră în această categorie, iar specializarea în fabricarea uneia sau a câtorva dintre aceste produse este esenţială, fiind imposibil, mai ales pentru o firmă aflată la început de drum, să realizeze toate aceste produse la standarde de calitate ridicate.

Pentru că materia primă de bază în producţia de mobilier este lemnul, este preferabil ca fabrica să fie amplasată într-o zonă în care să existe o disponibilitate mare de masă lemnoasă şi/sau posibilităţi de transport.


Clienţii
În funcţie de tipul de mobilier fabricat, clienţii pot fi persoane fizice sau juridice. În cazul mobilierului de comandă, majoritatea cumpărătorilor sunt persoane fizice.
În cazul fabricilor mari, care produc cantităţi însemnate, apare varianta exportului, situaţie în care se pune problema competitivităţii mobilierului produs în România în ţările Uniunii Europene, principalele importatoare la acest moment.
Concurenţa
Concurenţa este deosebit de bine reprezentată. Dintotdeauna prelucrarea lemnului a reprezentat o îndeletnicire de bază a românilor (date fiind resursele deosebite de care dispune teritoriul ţării în acest sens), iar această tradiţie s-a păstrat din generaţie în generaţie.
Astfel, după 1989 au apărut o serie de fabrici de profil care acţionează pe scară mai largă sau mai restrânsă. O categorie aparte o constituie fabricile existente încă de pe vremea fostului regim, majoritatea funcţionând în continuare pe “scheletul” moştenit.
Pe piaţă funcţionează o serie de companii mari şi foarte mari (“Elvila”, “Silvarom”, Mobexpert Prod”, “Alprom” etc.), care desfăşoară activităţi complexe de producţie, distribuţie prin magazine specializate proprii sau prin dealeri, export. Toate firmele enumerate mai sus au obţinut în cursul anului 2001 un profit brut de peste 1 milion $.
Pentru a acoperi cererea nesatisfăcută de către acestea, au apărut şi o serie de fabrici mici, axate în special pe mobilier de comandă, acestea având avantajul flexibilităţii în producţie şi al costurilor şi implicit al preţurilor mai mici.

În prezent, în România există peste 2.900 de fabrici de mobilă.

Promovarea
O mare parte din produsele de mobilier realizate în România sunt destinate exportului. În cazul acestora, o modalitate de promovare foarte uzitată este Internetul. Mobila fabricată în România este foarte căutată în afara graniţelor ţării, iar o pagină web bine realizată (preferabil şi în una/două limbi de circulaţie internaţională) poate atrage numeroşi clienţi externi, dar şi locali.
O altă modalitate de promovare accesibilă este presa scrisă, în special cea locală, mai ales la început, când piaţa vizată este de cele mai multe ori una restrânsă.

Costurile de început
Pentru o fabrică axată exclusiv pe mic mobilier, este suficient un spaţiu (hală de producţie) mai restrâns.

De asemenea, utilajele şi echipamentele sunt minimale - poate fi achiziţionată o maşină universală de tâmplărie (estimată în jur de 1.500 – 2.000 EURO).
La aceste cheltuieli se adaugă preţul echipamentelor de birou (unul-două calculatoare, telefon, fax, copiator etc.) şi cheltuielile de înregistrare a societăţii (mai puţin de 300 EURO).
De asemenea, este aproape obligatoriu să se achiziţioneze cel puţin o maşină de transport marfă, având în vedere faptul că aproape toţi concurenţii oferă şi această facilitate –transport gratuit la domiciliu. Preţul unei maşini utilizabile pentru transport mobilă începe de la aproximativ 4.000 EURO, în cazul în care este vorba despre o maşină nouă, de fabricaţie românească.

Pregătire şi calificare
În acest domeniu există o însemnată forţă de muncă, atât din punct de vedere numeric, cât şi calitativ. Industria de prelucrare a lemnului fiind una cu adânci tradiţii în România, există numeroşi specialişti, cu o experienţă deosebită în aceste meserii. În momentul de faţă, circa 100.000 de oameni îşi desfăşoară activitatea în fabricile de mobilă din ţara noastră.

Pentru început, pentru o fabrică mică, sunt suficienţi 2-3 salariaţi, dar pe măsura dezvoltării activităţii vor fi necesare noi angajări.

Legea 31/1990 privind societatile comerciale,
Legea 26/1990 privind registru comertului,
O.U.G. 76 din 24 mai 2001 republicata privind simplificarea unor formalitati administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor,
H.G. 599 din 21 iunie 2001 pentru stabilirea modelului si continutului cererii de înregistrare si ale certificatului de înregistrare a comerciantului,
H.G. 601 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea cuantumurilor taxelor si tarifelor percepute pentru operatiunile de înregistrare si autorizare a functionarii comerciantilor,
H.G. 625 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a functionarii comerciantilor,




Despre procedura unica

Procedura unica de inregistrare si autorizare a functionarii comerciantilor a fost instituita prin ordonanta de urgenta nr. 76 din 24 mai 2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor.

Etape:

1. preinregistrarea include toate activitatile prevazute de lege ce trebuie indeplinite de la data cand un intreprinzator s-a decis sa constituie o forma de organizare a unei afaceri si data cand a depus la Biroul Unic dosarul complet pentru inregistrarea si autorizarea functionarii. Unele activitati sunt efectuate chiar de intreprinzator, altele, la cererea si pe cheltuiala sa, de Biroul Unic sau de avocati, notari precum si de oficiile CCIRB specializate in asistenta si consultanta.
2. inregistrarea include activitatile obligatorii indeplinite dupa data depunerii dosarului la Biroul, incluzand: autorizarea constituirii comerciantului de catre judecatorul delegat; obtinerea, pe cale electronica a codului unic de inregistrare de la Ministerul Finantelor Publice; redactarea incheierii judecatorului delegat; inregistrarea comerciantului in registrul comertului; editarea certificatului de inregistrare
3. autorizarea include activitatile de autorizare a functionarii comerciantului de catre institutiile publice abilitate, indeplinite in perioada dintre data depunerii dosarului la Biroul Unic si data eliberarii anexei continand avizele/autorizatiile/acordurile necesare functionarii
Documentul care atesta inregistrarea si autorizarea functionarii unui comerciant este certificatul de inregistrare cu anexa sau anexele, dupa caz, cuprinzand avizele/autorizatiile/acordurile de functionare. De la data obtinerii certificatului de inregistrare, comerciantul poate incepe activitatea economica pentru care a fost autorizat.



Forme de organizare a afacerii

In primul articol, legea 31/1990 prevede ca pentru a putea sa desfasoare fapte de comert, persoanele fizice sau juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale. Legea prevede posibilitatea pornirii unei afaceri sub una din cele cinci forme de societate comerciala: societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni, societate in comandita simpla, societate in nume colectiv, societate cu raspundere limitata. In plus, Decretul-Lege 54/1990 mai prevede doua forme de organizare a comerciantilor: comerciantul – persoana fizica si asociatia familiala.

Persoana fizica si asociatiile familiale sunt autorizate in baza decretului-lege nr. 54/1990, de catre Primaria Capitalei, cu inregistrare ulterioara la Oficiul registrului comertului al municipiului Bucuresti din cadrul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, prin Biroul Unic. Nu au personalitate juridica. Nu este prevazut de lege un capital minim, raspunderea este nelimitata, cu averea personala sau familiala. Pentru inregistrare la Registrul Comertului este necesar un dosar care sa contina autorizarea primariei, rezervarea firmei/emblemei si acte doveditoare de sediu. Costurile de constituire se ridica la 500.000 de lei pentru persoane fizice si 1.000.000 de lei pentru asociatiile familiale. Timpul necesar pentru constituire este de aproximativ 50 de zile. Intreprinzatorul este obligat sa tina contabilitate in partida simpla si plateste impozit pe venitul anual.
Avantaje: comerciantii persoane fizice si asociatiile familiale prezinta o procedura de autorizare si inregistrare mai simpla, cu costuri mai reduse. Sistemul de evidenta contabila in partida simpla si impozitul aplicat pe venit ofera avantajul conducerii afacerii de comerciantul insusi.
Dezavantaje: raspunderea nelimitata (cu intreaga avere a comerciantului), credibilitatea mai mica la solicitarea creditelor, dezvoltarea limitata a activitatii, angajarea unui numar mic de personal.


SOCIETATILE COMERCIALE
Societatile comerciale se constituie ca persoana juridica, conform Legii nr. 31/1990 republicate, prin asociere intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, pentru a efectua acte de comert. Societatea comerciala dobandeste personalitate juridica de la data inregistrarii in registrul comertului. Societatile comerciale se pot constitui in una din urmatoarele forme juridice:
1. societate in nume colectiv (SNC)
2. societate in comandita simpla (SCS)
3. societate pe actiuni (SA)
prin subscriere integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv
cu constituire prin subscriptie publica (societate pe actiuni deschisa);
4. societate in comandita pe actiuni (SCA);
5. societate cu raspundere limitata (SRL).




Societatea in nume colectiv (SNC) si Societatea in Comandita Simpla (SCS) se organizeaza si functioneaza pe baza legii 31/1990. Pot fi constituite din minimun doua persoane a caror raspundere este nelimitata si solidara. Legea nu prevede un capital social minim. Autorizarea functionarii este obligatorie si se obtine prin Biroul Unic. Costurile medii pentru constituirea unei SCS sau SNC se ridica la 4.000.000 de lei, iar durata de constituire este de 20 de zile. Intreprinzatorul trebuie sa tina contabilitate in partida dubla si este platitor de impozit pe profit.
Avantaje: lipsa unui capital minim obligatoriu de subscriere, costuri mai mici de inregistrare si posibilitatea utilizarii sistemului simplificat de contabilitate si a impozitarii venitului, in cazul intrunirii conditiilor legale pentru microintreprinderi.
Dezavantaje: raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor pentru obligatiile societatii (cu exceptia asociatilor comanditari).


Societatile pe Actiuni (SA) si Societatile in Comandita pe Actiuni (SCA) functioneaza pe baza legii 31/1990 si pot fi constituite de minimun cinci actionari. Capitalul social trebuie sa fie de minimum 25 milioane de lei fie in bani, fie in natura. Intreprinzatorii sunt raspunzatori numai pana la concurenta cu capitalul subscris. Costuri medii se ridica la 5-6.000.000 de lei, iar durata de constituire este de 20 de zile. Intreprinzatorul trebuie sa tina contabilitate contabilitate in partida dubla si este platitor de impozit pe profit.
Avantaje: raspunderea actionarilor pentru obligatiile sociale (cu exceptia asociatilor comanditari de la SCA) numai pana la concurenta capitalului subscris, acces mai usor la finantari (credibilitate mai mare), posibilitati multiple de dezvoltare a activitatii. In cazul societatilor pe actiuni deschise exista si perspectiva de atragere de capital de pe piata financiara sau prin emiterea de obligatiuni.
Dezavantaje: costurile mai mari de constituire, inregistrare si autorizare a functionarii, sistemul mai complicat de conducere, administrare si control ale societatii .

Societatea cu Raspundere Limitata (SRL) poate fi constituit dintr-o persoana – SRL cu asociat unic – sau din doua pana la 50 de persoane. Asociatii trebuie sa depuna un capital social de minim 2.000.000 de lei, in primul rand in numerar, insa sunt acceptate si aporturile in natura. Raspunderea intreprinzatorului se rezuma la capitalul subscris. Costurile medii de constituire se ridica la 4-5.000.000 de lei, iar durata de constituire este de 20 de zile. Intreprinzatorul tine contabilitate in partida dubla si plateste impozit pe profit.
Avantaje: posibilitatea constituirii cu unic asociat, costuri si durate de constituire mai mici, raspundere numai pana la concurenta capitalului subscris.
Dezavantaje: posibilitati mai limitate de acces la credite.

Sfaturi:
Costurile de constituire ale unei societati comerciale pot fi mai mici daca se declara un domeniu de activitate omogen si restrans la un numar redus de coduri CAEN.
Alegerea asociatilor este o decizie foarte importanta a intreprinzatorului, cu efecte pe termen mediu si lung asupra evolutiei afacerii si rezultatelor economice obtinute. Se recomanda verificarea bonitatii unui partener persoana juridica sau a onorabilitatii unui partener persoana fizica, apeland la serviciile de informatii de afaceri ale CCIRB – CDAB pentru a se diminua riscurile asocierii, datorita lipsei de buna credinta a unuia sau mai multor parteneri.




Documente care intra in componenta dosarului ce se va depune la CCIRB – Biroul unic:

- Cerere de inregistrare – formular tip – 1 ex
- Dovada disponibilitatii firmei (obligatoriu) / emblemei (optional)
- Reproducerea emblemei (optional)
- Dovada sediului (copie)
- Declaratie pe proprie raspundere – original
- Actul constitutiv – original
- Dovezile privind efectuarea varsamintelor aporturilor subscrise si/sau varsate
- Imputernicire speciala sau avocatiala (original) – daca cerea se intocmeste si se depune de alta persoana decat cele mentionate
- Declaratia de avere – pentur asociatii cu raspundere nelimitata si solidara
- Specimenul de semnatura (original)
- Certificatul cenzorilor privind depunerea garantiei legale de catre administratori – mnumai la SA si SCA
- Acte de identitate (cu CNP) in copie
- Actele pentru autorizarea functionarii din punct de vedere: al PSI; sanitar; sanitar-veterinar; al protectiei de mediu; al protectiei muncii.
- Taxe: taxa judiciara de timbru (original); timbre judiciare; tarife de prestari servicii de catre Birou unic (dupa caz); taxe registrul comertului; taxe publicare in Monitorul Oficial; taxe autorizare PSI; taxe autorizatie sanitara; taxe autorizare sanitara-veterinara; taxe/tarife autorizare pentru protectia mediului; taxe autorizare protectia muncii.


Firma este numele sau denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza. Termenul „firma” utilizat in legislatia romana este echivalent cu „nume comercial” din legislatiile altor state.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen.

Firma trebuie: sa fie disponibila – adica sa nu fie deja inregistrata in registrul comertului sau rezervata anterior de alti solicitanti; sa fie distinctiva – adica sa nu fie o denumire generica; sa fie licita – sa nu incalce o dispozitie imperativa a legii privind ordinea publica sau bunele moravuri, si in general, limitele concurentei loiale; sa fie scrisa in primul rind in limba romana; sa nu cuprinda o denumire utilizata in sectorul public; sa respecte regulile de compunere prevazute de lege.

Obtinerea verificarii disponibilitatii firmei si/sau emblemei si rezervarea lor se fac prin Biroul unic, inainte de intocmirea actelor constitutive (contra cost). Pentru o verificare orientativa a valabilitatii firmei Camera de Comert si Industrie a pus la dispozitie, pe Internet, un site in care numele de firma dorit poate fi cautat printre toate firmele inregistrate in prezent la Registrul Comertului. Adresa este roleg.ccir.ro.
Rezervarea firmei si/sau emblemei se face pe o perioada de 3 luni de la data inregistrarii cererii. Daca in acest interval de timp societatea comerciala nu s-a inregistrat in registrul comertului trebuie sa solicitati, contra cost, la Biroul unic prelungirea rezervarii.
Verificarea si rezervarea firmei/emblemei se pot efectua :
• la nivelul firmelor inregistrate pe aria unui judet sau a municipiului Bucuresti;
• pe raza mai multor judete;
• la nivel national.

Dovada detinerii cu titlu legal a spatiului se poate face, dupa caz, cu contract de vanzare-cumparare;contract de inchiriere sau subinchiriere inregistrat la organele fiscale locale, in maximum 15 zile de la data semnarii (conform Legii 181/1997); contract de asociere in participatiune; contract de leasing imobiliar; contract de comodat, de uz, uzufruct; certificat de mostenitor; extras din cartea funciara. Daca s-a stabilit sediul intr-un imobil cu destinatia locuinta, care intra sub incidenta Legii locuintelor nr. 114/1996: este necesara schimbarea destinatiei din locuinta in sediu social si potrivit legii este obligatoriu sa se prezinte si avizul favorabil al asociatiei proprietarilor, sau daca nu exista asociatia proprietarilor se prezinta avizul favorabil al titularilor contractelor de inchiriere sau al proprietarilor din locuintele cu care se invecineaza spatiul, pe plan orizontal si vertical.


Actul constitutiv desemneaza actele prin care se constituie o societate si care pot fi: contract de societate pentru societatea in nume colectiv, in comandita simpla; contract de societate si statut pentru societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata; statut, pentru societatea cu raspundere limitata cu asociat unic; contract de societate si statut incheiate sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv.
Actul constitutiv poate fi redactat de intreprinzatorul insusi, insa se poate apela si la un avocat, un notar public sau la Oficiul de asistenta din cadrul Camerei de Comert si Industrie.


Avizele, autorizatiile si/sau acordurile necesare pentru autorizarea functionarii comerciantului se elibereaza de autoritatile competente, in a caror raza teritoriala se afla sediul social al comerciantului, sediile sucursalelor sau punctelor de lucru, prin reprezentantii lor la Biroul Unic, astfel:
avizul si/sau autorizatia pentru prevenirea si stingerea incendiilor, emise de Brigada de pompieri militari;
avizul si/sau autorizatia sanitara, emise de directiile de sanatate publica teritoriale;
autorizatia sanitara veterinara, emisa de directiile sanitare veterinare teritoriale;
acordul si/sau autorizatia de mediu, emise de inspectoratele teritoriale de protectie a mediului;
autorizatia bde functionare din punct de vedere al protectiei muncii, emisa de inspectoratul de stat teritorial pentru protectia munciii
- CAT COSTA? +
- TIMP? +
- OAMENI? INSTITUTII? +
- LEGE? +
- SITURI? www.biroulunic.ro, www.basepoate.ro +
- Call Center, telefonand la numerele
- SPATIU PENTRU SEDIU –
- MUNCA FARA PROFIT?
- INVESTITIE INITIALA IN FC DE DOMENIU?
- ALTELE?

Situaţia economică actuală, numărul mare de disponibilizări şi problemele de pe piaţa locală a muncii pot descuraja orice persoană aflată în căutarea unui job. Cu toate acestea, specialiştii în resurse umane contactaţi de capital.ro spun că informarea temeinică şi căutarea atentă pot duce la succes.

„Principalul lucru pe care un candidat trebuie să îl facă este să decidă ce activitate doreşte să desfăşoare şi să îşi stabilească strategia în funcţie de aceasta”, spune Ioana Tot, senior consultant Consulteam România şi membru al HR Club. După ce este hotărât asupra planului de carieră, un candidat trebuie să ştie unde să caute, cui să se adreseze şi unde să îşi posteze CV-ul.

Caută-ţi job chiar dacă nu ai nevoie imediată!

„Din punctul meu de vedere să speri că exact atunci când tu îţi cauţi de muncă un angajator să publice în exact locul în care tu cauţi, exact jobul potrivit, cu exact remuneraţia dorită de tine, este pură naivitate. Este posibil, dar cât este de probabil? Pentru aceia dintre cei care nu cred în poveşti, sfatul meu este să caute active, chiar dacă nu sunt în nevoia imediată de a schimba locul de muncă şi să cunoască industria, adică angajatorii din branşă”, spune, la rândul său, Marius Girlea, general manager jobsinro.ro şi membru al HR Club.

Câţiva paşi simpli

Specialiştii în HR au trasat câţiva paşi simpli care trebuie urmaţi pentru ca un candidat să aibă succes atunci când este în căutarea unui job.

În primul rând, trebuie făcute aplicaţii directe la anunţurile postate în media (ziare, reviste de specialitate), după cum spune Ioana Tot. Florin Gogianu, sales support representative al Lugera & Makler, declară că o altă metodă foarte importantă este căutarea prin intermediul site-urilor specializate de tipul bestjobs.ro sau ejobs.ro. „Eu recomand însă mai ales participarea la târgurile de job-uri, unde au loc seminarii organizate de diferite corporaţii. În cadrul acestor evenimente, candidatul îşi poate defini mai clar zona în care crede că ar putea să performeze şi atunci restrânge semnificativ numărul de companii la care aplică”, mai adaugă reprezentantul Lugera.

Un alt lucru foarte important în căutarea unui loc de muncă este „marketarea” ca si specialist in propriul domeniu de activitate, după cum afirmă Ioana Tot. „Acest lucru trebuie făcut pe site-uri cu vizibilitate mare, unde profilul profesional poate fi usor vizualizat si accesat de către posibili angajatori sau alti specialişti, de exemplu Linkedin, Plaxo, Key People, Xing”, a declarat aceasta.

Companiile de consultanţă şi recrutare au şi ele rolul lor. O dată cu înscrierea CV-ului pe un site de recrutare, ar trebui să se apeleze şi la astfel de companii. „Pentru a avea mai multe şanse este indicat să-şi trimită CV-ul şi la firmele de recrutare (chiar dacă nu au job-uri care să se potrivească la acel moment, vor fi introduse în baza de date)”, afirmă Alina Botezatu, managing partner al companiei de consultanţă în resurse umane Perspective Group.

O altă metodă foarte întâlnită este şi aplicarea direct la companii. „Aplicaţiile spontane, direct pe adresa departamentului Resurse Umane al companiilor care prezintă interes pentru candidat, deşi pe moment nu există posturi disponibile, rămân înscrise în baza de date proprie a companiei la care şi-ar dori să lucreze”, mai adaugă Ioana Tot.

Recomandările din partea cunoscuţilor sunt şi ele foarte importante, după cum spun specialiştii în HR. „Recomandările reale se referă la faptul că cineva care cunoaşte profesional candidatul garantează pentru competenţa sa în faţa angajatorului. Dacă această persoană este de încredere pentru angajator, atunci recomandarea poate să atârne foarte mult, oferind considerabil mai multă credibilitate CV-ului”, completează career coach-ul Eduard Ezeanu, de la CareerExperts.

Autor: Simona Roşu

Internetul reprezintă indiscutabil una dintre cele mai mari descoperiri ale ultimelor decenii. Amploarea pe care a luat-o la nivel mondial este incomparabilă cu orice altă ramură a sferei serviciilor.
În anul 2000, statisticile înregistrau peste 400 milioane de utilizatori ai Internetului (cei mai mulţi în America de Nord, apoi în Europa) şi se estimează că spre sfârşitul anului 2003 – începutul anului 2004 numărul acestora va depăşi un miliard.

La nivelul ţării noastre, se înregistrează de asemenea progrese considerabile în ceea ce priveşte dezvoltarea acestui sector.
În anul 2001, pe plan naţional existau circa 900.000 calculatoare, distribuite astfel: 70% în birouri şi şcoli, 30% la domiciliul proprietarilor. În privinţa unităţilor de învăţământ, situaţia se prezenta în felul următor: în licee – un calculator la 225 elevi, iar în universităţi – un calculator la 50 de studenţi.
Gradul de penetrare al Internetului era, la sfârşitul anului 2001, de 4,5%, dar creşterea medie anuală în ultimii 5 ani a fost de 43%, foarte ridicată.
Primul Internet café a fost infiintat in anul 1995, iar de atunci numărul acestor localuri a crescut exponenţial.

Clienţii
În marea majoritate copii şi tineri, clienţii se împart în mai multe categorii. Cei mai mulţi sunt amatorii de jocuri în reţea, care petrec ore în şir în faţa calculatoarelor. De altfel, în structura veniturilor unui Internet café, jocurile în reţea deţin ponderea cea mai împortantă. Alte ‘segmente’ ale clientelei sunt constituite din cei care navighează pe Internet (foarte mulţi elevi, studenţi) sau din cei care pur şi simplu îşi verifică poşta electonică. O altă categorie de clienţi o formează oamenii de afaceri (în special cei aflaţi în tranzit, pentru că majoritatea firmelor deţin la sediu computere şi au acces la Internet).

Concurenţa
În oraşele mari Internet café-urile s-au înmulţit în ultima perioadă. Gama serviciilor oferite este foarte largă, începând de la cele simple, cu 2-3 computere şi câteva jocuri, până la cele foarte specializate.
Cele mai multe dintre ele pun la dispoziţia clienţilor între 10-15 calculatoare, câteva zeci de jocuri, acees Internet, IRC – chat, e-mail, servicii de tehnoredactare, editare texte, scanare, listare, asistenţă web-design. De asemenea localurile sunt dotate cu bar (cafea, băuturi, snack-uri).
În multe situaţii se poate vorbi de concurenţă neloială, întrucât numeroase Internet café-uri funcţionează fără a avea licenţă. Astfel, costurile lor sunt substanţial diminuate, iar acest lucru se reflectă în tarifele mai mici practicate. Ca nivel, “pirateria soft” în România se cifra, la finele anului 2001, la 77%.

Promovarea
Promovarea recomandabilă pentru un Internet café este una locală, deoarece ‘acoperirea’ este restrânsă. Se poate recurge la un insert (nu foarte costisitor) într-un ziar de anunţuri, la afişe/postere stradale, fluturaşi etc.
Oricum, localizarea reprezintă un element esenţial. Majoritatea clienţilor vor proveni dintr-o arie geografică relativ restrânsă, în special din imediata apropiere a unităţii, iar o politică de promovare greşit direcţionată către alte categorii de clienţi poate reprezenta o pierdere de bani nejustificată.

Costurile de început
Un prim aspect îl reprezintă cumpărarea/închirierea sălii deoarece, spre deosebire de alte afaceri, un Internet café nu poate fi plasat într-un apartament de bloc. Mai trebuie prevăzută şi o sumă de bani necesară pentru mobilarea acesteia.
Trebuie achiziţionate calculatoarele, trebuie asigurat un server, cumpărate jocuri, softuri originale (deşi se practică încă “pirateria software”, amenzile sunt usturătoare, iar măsurile luate sfârşesc de cele mai multe ori prin închiderea unităţii).
Preţurile pentru calculatoare (atât pentru sisteme cât şi pentru componente) s-au diminuat în ultimii ani în paralel cu evoluţia extrem de rapidă a tehhnologiei şi cu permanenta schimbare de generaţii în domeniul IT. Ritmul progreselor înregistrate face ca un computer cu o vechime de şase luni să fie deja considerat “depăşit” din punctul de vedere al performanţelor, uzat moral şi să fie necesară schimbarea acestuia.

Ca preţ, un calculator performant poate fi evaluat la 1000 €. Trebuie luată în calcul şi licenţa Windows (90 €). Preţul unui server se apropie de 1000 €.

Pregătire şi calificare
În România există mulţi tineri pricepuţi şi pasionaţi de calculatoare, care ar fi dispuşi să lucreze într-o asemenea unitate, chiar şi în condiţiile unui câştig mai modest, numai pentru a avea posibilitatea să-şi satisfacă hobby-ul. Trebuie prevăzut şi un sistem de rotaţie a personalului, având în vedere faptul că majoritatea sălilor de Internet funcţionează non-stop.

Cadrul legal
Probabil cea mai importantă reglementare care face referire la această activitate este Legea nr. 8/1996 a Dreptului de Autor şi a Drepturilor conexe, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 60 din 26 martie 1996.
Mai trebuie consultată şi Legea nr. 213/2002, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 16 mai 2002.

Organul abilitat pentru supravegherea punerii în aplicarea a acestei legi este Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

TREBUIE CEL PUŢIN DOI OAMENI PENTRU A ÎNCHEIA O AFACERE

Spre a nu fi prea înclinaţi să ne introspectăm.

Iată, într-adevar, o afirmaţie a cărei simplitate pare să bată toate recordurile. Citind-o, este clar că nu aţi pierdut ocazia de a vă spune: “Dar e la mintea oricui că pentru a încheia o afacere este nevoie de cel puţin doi indivizi”. Cine contestă lucrul acesta? Pentru ce ne irosim timpul proclamând adevăruri de soiul acesta?...
Vă rog să vă reamintiţi ce este o axiomă. Nu este ea oare, prin definiţie,un adevăr care se demonstrează de la sine? Ca de exemplu: “Două linii drepte nu pot circumscrie o suprafaţă”. Aşadar, aţi uitat că tocmai asemenea adevăruri constituie baza matematicilor?
Comerţul nu este un joc pentru solitari; oricare ar fi împrejurările, nimeni nu poate face comerţ de unul singur, cumpărând de la sine însuşi sau vânzându-şi sie însuşi. Dacă, în vederea unei combinaţii financiare, mâna sa dreaptă primeşte oferta mâinii sale stângi, cu asta n-a făcut nici o afacere. Dacă acelaşi fermier, împreună cu soţia sa, se pun pe lucru şi fac două perechi de cizme, pentru folosinţa lor personală, nici în acest caz nu avem de-a face cu o treabă de comercianţi. Dar dacă fermierul nostru, o dată ce a terminat de lucrat perechea de cizme, o schimbă cu vecinul său, pe nu ştiu câte kilograme de grâu, atunci da, a făcut o afacere.
Numărul de oameni care sunt interesaţi în aceeaşi afacere este absolut nelimitat. O mie de muncitori pot să participe la fabricarea unui pian care va fi schimbat pe un automobil construi de o altă mie de muncitori. Dar „fabricaţia” este una şi „comerţul” alta. Câţi industriaşi nu au dat faliment, nu s-au prăbuşit în mod dezastruos pentru că au neglijat adevărul atât de simplu şi totuşi esenţial că, spre a face o afacere, nu este suficient să produci. Fabricarea unui articol oarecare şi-o poate asuma o singură persoană, pe când, ca acelaşi articol să devină obiectul unei tranzacţii, sunt necesare două persoane. Drept urmare, producţia nu devine eficientă decât după intrarea în joc a unei activităţi noi: vânzarea.
Lumea întreagă recunoaşte că mărfurile englezeşti sunt de calitate, că ele sunt mărfuri „ pe cinste”, „trainice”. Dar în general le lipseşte ceva: nu corespund întru totul exigenţelor cumpărătorului din ţara unde sunt exportate.
Fabricantului englez îi lipseşte facultatea de adaptare. Prea mulţi critici străini l-au menajat în mod amical pentru a mai persista vreo îndoială în această privinţă. Şi ce înseamnă, în cazul de faţă, „facultatea de adaptare”? Este felul în care ţii seama nu numai de dorinţele, ci şi de mentalitatea altei persoane, căutând s-o satisfaci.
Este de necontestat faptul că milioane şi milioane de lire sterline au fost pierdute din pricină că fabricanţii englezi nu au catadicsit să ţină seama de ideile şi obişnuinţele cumpărătorilor dintr-o ţară sau alta. Fabricanţii de aiurea au deturnat debuşeele comerţului englezesc, invadându-le cu produse inferioare calitativ, dar pe gustul cumpărătorului.
Nu pierdeţi din vedere persoana care joacă „alt rol”; nu uitaţi importanţa acesteia. Dorinţele ei nu sunt neapărat nesăbuite pentru că diferă de ale dumneavoastră: aveţi aici unul dintre principiile esenţiale ale practicii afacerilor.
O tranzacţie comercială ţine, mai mult sau mai puţin, de natura contractului. Ea are invariabil două laturi şi fiecare dintre ele are importanţa ei. Nu este ca la monede – „ capul sau pajura”. În materie de afaceri ambele părţi sînt „cap”.
Repet, comerţul este un joc practicat în doi. De aceea afacerea cea mai cinstită va supravieţui negreşit faţă de cea mai puţin onestă. Tocmai de aceea onestitatea aduce mai multe dividente decât neonestitatea. Şi iată de ce în comerţ nu s-a ajuns niciodată la a treia generaţie atunci când se umblă cu vicleşuguri sau bluf. Dar nici abilitatea singură nu este îndeajuns pentru comerţ. Oricît de ingenios ar fi un om pierdut pe o insulă, aceasta nu-i permite să devină comerciant.
Comerţul este, prin definiţie, o activitate socială. El te obligă să ţii seama de dorinţele şi năzuiţele celorlalţi.
Încă de la primul pas făcut în materia noastră ştim că în afaceri nu există „cezarism”. Aici, pe pămînt, nu există fabricant înzestrat cu „dreptul divin” de a vinde cu anasâna. S-a citat de nenumărate ori zicala preferată a lui Marshall Field: „Clientul are întotdeauna dreptate”. Desigur afirmaţia merge puţin prea departe, dar ne dovedeşte în ce măsură era el pătruns de importanţa axiomei noastre. Se ştie cum a ajuns el cel mai mare dintre neguţătorii americani şi că la moartea sa a lăsat o avere care se ridica la 12 milioane de lire sterline.



ÎNTR-O AFACERE INTRĂ TREI ELEMENTE:
CUMPĂRĂTORUL, VÎNZĂTORUL ŞI MARFĂ

Aceasta vrea să spună că nu trebuie să subestimăm valoarea
celorlalţi.


Singura modalitate de a dezvolta o mentalitate inteligentă, o metodă precisă de lucru este aceea de a analiza temeinic tot ce ni se prezintă. Numai aşa putem scăpa de teamă, de prejudecăţi şi de ignoranţă – cele trei primejdioase capcane care ne pândesc în lumea afacerilor.
La început, înainte de a se fi maturizat în dumneavoastră acest spirit analitic, vi se va părea mereu că până şi cea mai simplă afacere include cel puţin o duzină de elemente: aceasta pentru că încă nu aţi examinat-o cu claritate sau pentru că multiplicaţi fără discernământ fazele unei tranzacţii. În realitate, la baza oricărei operaţii comerciale nu există niciodată decât trei elemente şi numai trei.
A şti să gândeşti clar, iată ce este esenţial în afaceri. Comeţul nu are nimic de-a face cu metafizica, impresiile generale fiind periculoase în acest domeniu: e necesară ştiinţa. Să cunoşti cu exactitate. De unde imperativul de a cerceta îndeaproape fiecare din factorii oricărei oferte importante.
Fie-mi permis să ilustrez printr-un exemplu această afirmaţie: într-o zi un german a intrat într-un magazin şi a cumpărat o piereche de încălţăminte. Preţul – 20 de franci.
Cumpărătorul i-a pus negustorului în mână o bancnotă de 100 de franci; acesta, neavând mărunţiş, a alergat la bancă, spre a-şi putea servi clientul. După 2 ore de la plecarea germanului din magazin se năpustea casierul băncii, declarând că bancnota de 100 de franci era falsă. Negustorul a trebuit să o ia înapoi, dându-i casierului, în schimb, o bancnotă de 100 de franci nefalsificată. A cui şi cât de mare a fost pierderea? Am ridicat foarte adesea această mică problemă în faţa unor oameni de afaceri şi nu am primit mai puţin de cinci rezolvări diferite. Mi se răspundea: 200 de franci şi perechea de încălţăminte; 180 de franci şi perechea de încălţăminte; 80 de franci, plus perechea de încălţăminte. Cea bună este rezolvarea din urmă. În această afacere intră trei elemente: germanul, negustorul şi perechea de încălţăminte, bineînţeles că bancherul nu are ce căuta aici, pentru că el nici nu câştigă, nici nu pierde; dacă intervine, este doar pentru a încurca lucrurile. Sunt aici de distins două operaţii şi puţini ştiu să le discearnă dintr-odată. Prima are drept factori: negustorul, bancnota falsă şi banca; a doua: negustorul, perechea de încălţăminte şi germanul. Pierderea are loc pe parcursul acestei din urmă operaţii.
Exemplul acesta pune bine în lumină valoarea practică a celei de a doua axiome pe care am formulat-o.
Veţi fi remarcat că cei care se asociază reuşesc cu atât mai bine cu cât sunt mai dotaţi cu aptitudini diferite. Când au calităţi asemănătoare, succesul se lasă aşteptat. Trei comercianţi asociaţi vor duce de râpă o afacere, la fel ca şi trei industriaşi; va exista negreşit un element al întreprinderii care se va dezvolta în detrimentul celorlalte.
Treaba financiarului este să se ocupe de beneficiu. El este acela care menţine contactul cu băncile, concentrându-şi atenţia asupra intrării şi ieşirii de bani. Reprezintă, dacă vreţi, scepticismul, egoismul companiei. Puţin interesează dacă este sau nu competent în ceea ce priveşte mărfurile, dezideratele publicului cumpărător. Efortul său nu are decît un singur scop: „ Un beneficiu cît mai mare”.
Industriaşul trebuie să se ocupe de materia primă, de preţul de cost şi de producţie. El este acela care conduce şi reglementează mâna de muncă, ţinându-se la curent cu tehnica şi tehnologiile, ocupându-se de energie, de întregul proces de fabricaţie, fiind organizatorul activităţii muncitorului. El trebuie să ştiu cum să cumpere, nu cum să vândă. Şi cu cât mai puţine ştie în materie de finanţe, cu atât vor merge mai bine lucrurile pentru afacere. Efortul său trebuie să tindă spre aceasta: „Să fabrice mărfuri ieftine”.
Directorul serviciului „vânzări” are obligaţia să se gândească la public. El nu are nici o trebuinţă să ştie cum sunt făcute mărfurile şi nici în ce condiţii este finanţată întreprinderea. Trebuie să aibă mulţi amici, să cunoască multă lume, să fie amabil, primitor, să fie în special elocvent şi, în sfârşit, să stârnească valuri de simpatie în jurul său, pentru a-i face pe oameni să dorească să cumpere ceea ce el vinde. Trebuie să fie fie priceput în arta de a prezenta lucrurile şi foarte la curent cu modul de prezentare publicitar. Scopul său: „ Să vândă cât se poate de scump”.
Reuniţi trei oameni de felul acesta, care să-şi respecte reciproc aptitudinile şi asociaţia nu poate decât să reuşească. Astfel ajustată, o companie este echilibrată: ea va funcţiona ca un mecanism bine pus la punct, câştigînd bani în mod automat. Întemeindu-se pe axioma noastră că o afacere constă din cele trei elemente, ea va deveni prosperă.
Dacă un fabricant ar încerca să se ocupe de vânzarea propriilor produse, lucrul ar fi tot atât de ridicol ca un elefant care ar încerca să valseze.
El va fixa mereu prea jos preţul de vânzare, nereuşind niciodată să înţeleagă de ce cheltuielile de stimulare a vânzării sunt atît de ridicate. În afară de aceasta, va desconsidera aprope totdeauna publicitatea: pentru el aceasta echivalează cu bani aruncaţi pe fereastră. Dacă va ajunge până acolo încât să redacteze el însuşi textele publicitare, se va sili să caute termenii cei mai tehnici, ca şi cum anunţurile ar fi făcute să-i seducă pe ingineri.
La fel, un specialist în „vânzare” care ar încerca să se amestece în fabricaţie ar semăna o pisică dornică să facă ouă. Nu va izbuti, pentru bunul motiv că nu este făcută pentru aceasta. Practic nu există comerciant capabil să conducă preţurile de cost. Foarte puţini vânzători ştiu să cumpere. Foarte puţini se bucură de autoritatea necesară asigurării disciplinei. Foarte puţini sunt pricepuţi în mecanică. Foarte puţini au simţ economic sau suficientă tenacitate spre a descoperi cele mai mici surse de risipă.
Rememoraţi toate afacerile prospere pe care le cunoaşteţi şi veţi vedea că oricare dintre ele presupune cei trei factori, cele trei puncte de vedere, cele trei aptitudini: interesele dumneavoastră, calitatea mărfurilor, deziteratele publicului. Este o certitudine: orice mare afacere este, întotdeauna şi pretutindeni, o Trinitate.
Se întîmplă să întâlnim şi un om de afaceri genial, care să fie purtătorul a două dintre aceste aptitudini. Ba chiar este cu putinţă ca geniul său să fie atât de mare încât să le posede pe toate trei. Am întâlnit, cel puţin oameni convinşi că le au în egală măsură. Nu pretind că este o imposibilitate, spun doar că este neverosimil şi că, în orice caz, este unul dintre cele mai rare lucruri pe lumea aceasta.
În marea majoritate, noi nu avem decât o inteligenţă fragmentară. Cu cât mai degrabă vom ajunge la convingerea aceasta, cu atât succesul nostru va fi mai mare.


PREŢUL REPREZINTĂ COSTUL TOTAL PLUS BENEFICIUL

Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că orice servici
pe care îl facem ne dă dreptul la un beneficiu.


Chiar dacă ocupaţi în afaceri o situaţie extrem de importantă, nu vă veţi pierde timpul dacă vă veţi lua o zi liberă, pe care s-o consacraţi în întregime studierii a problemei preţului revizuindu-vă experienţa.
Este adevărat că preţurile sunt totdeauna determinate de nenumărate considerente. Preţul brut al mărfurilor, starea pieţei, competiţia dintre cumpărător, cuantumul chiriei, acela al impozitelor, mărimea personalului, situaţia generală, iată tot atâtea condiţii de care trebuie ţinut seama, ca şi de beneficiul pe care se cade să-l obţineţi.
Nu trebuie să credeţi că este un lucru simplu stabilirea unui preţ de vânzare; dimpotrivă este o operaţie deosebit de complexă. O mulţime de oameni pierd din vedere existenţa unui „preţ normal”, a unui curs al preţului, precum şi existenţa unei legi a preţurilor invariabilă şi permanentă, care se cere respectată.
Atâta vreme cât un comerciant nu va cerceta activ tot ceea ce constituie preţul de cost al mărfurilor sale, spre a adăuga aici un beneficiu rezonabil, afacerea sa nu va prospera. Singurul şi veritabilul obiect al comerţului este beneficiul realizat şi nu trecerea mărfii dintr-o mână în alta.




A vinde marfa sub preţul ei de cost real nu înseamnă a face comerţ, ci a da faliment; aceasta nu are nimic de-a face cu afacerile, cum nu are scripca cu iepurele.
Din momentul în care dai faliment, te excluzi din sfera comerţului. Niciodată nu vom sublinia îndeajuns acest fapt, totuşi fundamental. Dacă boala este contrariul sănătăţii, falimentul este contrariul reuşitei, în materie de comerţ, orice operaţie care nu aduce venituri iese din domeniul afacerilor.

Comerciantul care obişnuieşte să strice preţurile şi care, în mod inconştient, are în lumea afacerilor un rol nefast, nu este o excepţie. Uneori i se întâmplă să reuşească, majorând cu iscusinţă preţurile anumitor articole (cele cărora publicul nu le dă atenţie), spre a scădea preţul altora, cu căutare în rândul cumpărătorilor.
Când un comerciant merge până într-acolo încât să vândă la preţul de cost, sau şi sub acesta, este pentru că se află la ananghie şi putem prevedea că în curând el va părăsi lupta comercială, pentru a îngroşa mulţimea faliţilor.

În asemenea cazuri este posibil ca publicul cumpărător să realizeze unele câştiguri, profitând de necazurile comerciantului, dar pe termen lung nimic nu este mai prejudecabil şi mai împovărâtor pentru o naţiune decât acumularea falimentelor.
Nici un produs nu ar trebui pus în vânzare mai înainte ca preţul său de cost net să fi fost studiat cu grijă şi în mod aprofundat. O dată adiţionate toate cifrele care constituie preţul de cost al produsului, chibzuit este să se calculeze un anumit procentaj pentru cheltuieli neprevăzute, apoi să se adauge un benificiu echitabil. A proceda astfel, scăzând preţul de vânzare în mod artificial, înseamnă nu numai a-ţi aduce ţie însuţi un prejudiciu regretabil, ci a le cauza prejudiciile şi clienţilor, branşei căreia îi aparţii, lumii oamenilor de afaceri în general.

Rareori preţurile sunt prea ridicate. Dorinţa de a vinde este atît de înveterată încât instinctul nostru natural ne împinge să fixăm preţuri prea joase. Dar în nici un caz nu trebuie să pierdem din vedere că datoria noastră esenţială este aceea de a veghea la propriile interese; avem a ne proteja împotriva publicului, care niciodată nu va plăti un preţ superior aceluia cerut de noi. Publicul nu are nici un fel de conştiinţă a preţurilor; cucoana care cutreieră magazinele e încântată să se spună despre dânsa că îl face pe negustor să piardă la orice cumpărătură făcută de ea.

Publicitatea extravagantă făcută vânzătorilor-reclamă este cauza haosului şi incoerenţei în care se găsesc actualmente preţurile de vânzare. E cert faptul că publicul s-a obişnuit să considere drept suprem argument preţul scăzut. I s-a inoculat ideea că preţul mărfii este un factor decisiv şi aceasta este o mare eroare.
Experienţa pe care am acumulat-o în această privinţă îmi permite să spun că problema preţului este departe de a fi atât de importantă pe cât credem. Publicul nu are nici cea mai mică competenţă referitor la valoarea mărfurilor. El va plăti bucuros foarte scump un obiect cu preţ de cost scăzut şi viceversa. Importante sunt trebuinţele cumpărătorilor, nevoia pe care o resimt pentru un articol sau altul.



ABUNDENŢA DE MĂRFURI SCADE PREŢURILE, PENURIA LE RIDICĂ

Spre a nu pierde din vedere „punctul de vedere” al publicului.


Valoarea intrinsecă a unui obiect nu are decât puţine raporturi cu preţul său. Există pe toate pieţele o adevărată perturbare a preţurilor, pentru că, în realitate, ceea ce interesează este mai puţin calitatea mărfii, cât trebuinţa pe care o are publicul de ea şi, prin urmare, cel care este dispus să o plătească.
Preţul mărfurilor variază în funcţie de costul materiei prime, raritatea acesteia, modă, obişnuinţele şi gustul publicului. Dar nici o comisie de experţi nu le-a fixat vreodată, aşa cum unii sunt vag tentaţi s-o creadă.
Este, totuşi, una din axiomele cu care avem de-a face cel mai adesea şi mai lesne. O mulţime de afaceri au eşuat din cauză că acela care le conducea crezuse că este posibil să sfideze acest adevăr. O puteţi constata în fenomenul speculei cu terenuri. Dintr-o raţiune imaginară sau nu, o puzderie de oameni dau năvală la un teren de vânzare într-un anumit loc; preţurile urcă, urcă neîncetat. Cu cât numărul amatorilor de a-l cumpăra creşte, cu atât creşte şi preţul. Încet, încet numărul de cumpărători ajunge să corespundă cu numărul loturilor puse în vânzare, caz în care nebunia speculei se opreşte şi începe degringolada.
Dacă pe cer nu ar apărea decât un singur nor pe an, dacă vara nu ar înflori decât o singură floare, câtă admiraţie nu ar trezi acel nor şi acea floare!
Dacă vreţi ca un lucru să fie apreciat, feriţi-vă să-l vindeţi ieftin şi să-l răspândiţi cu toptanul! Oricine ştie că expoziţiile şi manifestaţiile gratuite oferă priveliştea unor săli goale: nimeni nu umblă după ce poate să aibă toată lumea; este un fapt neîndoielnic, de o imensă importanţă în practica afacerilor, fapt pe care instituţiile publice şi guvernele nu l-au putut înţelege niciodată.
O aplicaţie în practică a acestui adevăr: când vreţi să lansaţi pe piaţă o marfă, aranjaţi în aşa fel lucrurile încât să-i daţi un caracter de marfă unică. Dacă aveţi un magazin, faceţi în aşa fel încât să pară singurul de acest gen. Nu atât de marfă are publicul nevoie, cât de un lucru care să stârnească interes, amuzament şi, înainte de toate, de ceva despre care să poată vorbi.
Vindeţi unuia un obiect care îi flatează vanitatea şi vă va plăti un preţ dublu. Oferiţi-i unei femei un lucru care să facă din ea un obiect de invidie din partea celorlalte femei şi ea va fi fericită să vă dea pe el de două ori cât face. Desigur, nu preconizez aici nicidecum un sistem de supralicitaţie, ci pur şi simplu fac să reiasă absoluta inutilitate a preţurilor ruinător de scăzute. Dacă vindeţi prea ieftin este pentru că nu ştiţi cum să procedaţi pentru a vinde.
Dar axioma noastră relevă şi un alt aspect, fiind absolut posibil să transformăm abundenţa în penurie dacă sporim cererea. Cererea nu este ceva determinat, ci este ceea ce fac din ea comercianţii.
Avem aici întregul secret al unei publicităţi eficiente. Scopul publicităţii este să facă în aşa fel încât noii cumpărători să fie, într-un fel, cumpărători automaţi. Vă numiţi Skinner şi vindeţi satin. Publicitatea dumneavoastră trebuie făcută în aşa fel încât femeile să fie tentate să intre într-un magazin şi să ceară în chip maşinal „satin Skinner”.
A spori cererea înseamnă a menţine valoarea; înseamnă, totodată, a diminua preţul de cost prin dezvoltarea producţiei. De pildă, este mai puţin costisitor să fabrici 100.000 de stilouri decât 10. Este deci adevăr curat să spunem că publicitatea bine făcută nu costă nimic. Ea este rambursată cu vârf şi îndesat de benificiul pe care îl aduce.
Se crede, în general, că publicul ştie ce vrea. Ce eroare! Aceasta se afirmă într-un discurs politic, pe când, în realitate, publicul trebuie educat, ghidat, impulsionat spre gusturile sale.
Chiar dacă aţi fabricat cel mai bun articol comercial din lume, însă vă mai rămâne să-l prezentaţi publicului, să-i faceţi reclamă şi să-l aranjaţi în vitrină în aşa fel încât el să atragă atenţia.
În cazul în care un articol umple depozitele, există două mijloace de menţinere a preţurilor. Primul mijloc este acela de a distruge o parte din stocuri, iar al doilea mijloc este acela de a spori în mod deliberat trebuinţele şi aspiraţiile publicului. Când piaţa este invadată de banane se întâmplă ca o parte din încărcătură să fie aruncată peste bord. Este un mijloc stupid de menţinere a preţurilor. Calea inteligentă constă în a face publicitate şi în a găsi metode noi şi de efect în sfera vânzării.
O mulţime de fabricanţi se plâng de supraproducţie. Nu au dreptate. Nu există şi nu a existat niciodată supraproducţie. Mii şi mii de oameni aşteaptă marfa şi nu cer decât s-o cumpere, dar existenţa acestei mărfi nu le-a fost adusă la cunoştiinţă. Există aici neajunsuri în domeniul organizării vânzării, nu o supraproducţie. Fabricantul nu s-a situat la înălţimea sarcinii sale. El nu a înţeles că, aşa după cum există o echilibrare a conturilor în registrele sale, tot aşa piaţa trebuie să echilibreze balanţa producţiei sale.
Evident, situaţia ideală ar fi ca Oferta şi Cererea să meargă în tandem, Cererea fiind trăpaşul atelajului.


CUMPĂRĂTOR ESTE ACELA CARE ŢINE MAI MULT LA PRODUS DECÂT LA PREŢUL ACESTUIA

Spre a nu desconsidera atotputernicia „artei de a vinde”.


Axioma aceasta este una dintre cele care ne vor servi la edificarea artei de a vinde. Vom trage unele concluzii deosebit de clare cu privire la conduita comerciantului şi vom vedea că vânzarea este subordonată „trebuinţelor” cumpărătorului. Vom demonstra, de asemenea, necesitatea absolută a publicităţii. Publicitatea este arta de a genera trebuinţa de a cumpăra. Este un mjloc de a trezi dorinţe noi, de a difuza public gustul unei vieţi cu orizont mai larg. Sporind cererea, ea sporeşte traficul şi astfel, datorită publicităţii, se dezvoltă comerţul pe plan mondial.
Arta de a vinde şi publicitatea au drept de funcţie crearea de trebuinţe noi. De îndată ce un inventator dă la iveală ceva nou, fabricantul organizează producţia în serie a acelui lucru; sarcina negustorului este aceea de a determina publicul să-l dorească.

Există o lege a naturii umane care ne face să preferăm obiceiurile tradiţionale celor noi, adevărul fiind că este mai uşor să repeţi aceleaşi gesturi decât să faci ceva ce n-ai mai făcut. Mulţi fabricanţi şi-au pierdut averea pentru că au nesocotit acest adevăr; ei au crezut, în mod naiv, că va fi suficient să prezinţi o noutate clientului, pentru ca el s-o şi cumpere. Greşeală fatală. Prima înclinaţie a clientului este aceea de a întoarce spatele noutăţii, până în momentul în care o publicitate judicioasă şi un bun negustor îl vor fi convins cum se cuvine că noul produs este în interesul său.
După spusa lui Sheldon, „arta de a vinde constă în a-i convinge pe oameni că este în avantajul lor să cumpere”. A „vinde” nu este tot una cu a trece pe deasupra tejghelei o marfă pe care clientul o cere. Ca să practici arta de a vinde este necesar să intre în joc convingerea clientului.
Adevărul (unul destul de crud) este că majoritatea aşa-zişilor vânzători şi vânzătoare din magazinele noastre nu au nici una din calităţile cerute pentru aceasta, necunoscînd mai nimic din meseria lor. Nu sunt decît nişte stâlpi de tejghea. Îşi folosesc ochii, braţele şi picioarele; dacă nu ştiţi foarte exact ceea ce doriţi, ei vă aruncă o privire plină de reproş, deplasându-se cu proastă dispoziţie şi regretând că nu vă pot spune: „ De ce dracu` nu v-aţi decis înainte de a intra aici?”.
Principala clientelă a magazinelor o constituie femeile; ele sunt acelea care cumpără aproape totul. Femeia cumpără pentru ea însăşi, pentru copii, pentru menaj şi aproape întotdeauna ea este aceea care îşi consiliază soţul ce trebuie să cumpere. În consecinţă, atribuţia primordială a vânzătorului este aceea ca, să ghideze femeile în sfera trebuinţelor şi achiziţiilor lor.
Sunt puţine femei care ştiu cu precizie ceea ce le trebuie atunci cînd intră într-un magazin. Ele vin aici mai ales ca să vadă şi să compare şi sunt încântate să poată lua o decizie. Adoră să fie convinse, să li se arate diferitele calităţi ale mărfurilor. De altfel, trebuie să recunoaştem că, în ceea ce priveşte cumpărăturile pe care le fac, sunt mult mai chibzuite, mult mai capabile decât bărbaţii.
Un vânzător inteligent întotdeauna consideră că spiritul clientului său seamănă întrucâtva cu Parlamentul. Îi arată marfa; de îndată în spiritul clientului are loc o activitate care seamănă destul de bine cu o punere la vot: 30 de voturi în favoarea cumpărării şi 70 de voturi contra. Vânzătorul face ca marfa să pară interesantă: el explică în ce condiţii a procurat-o magazinul...; are loc o a doua punere la vot , care are drept rezultat 40 pentru şi 60 contra. Atunci vânzătorul menţionează, în treacăt, că cutare sau cutare persoană pe care o cunoaşte a şi cumpărat acea marfă şi subliniază că e nevoie de gust ca să-i apreciezi calităţile excepţionale. Are loc o a treia punere la vot: 50 pentru, 50 contra. Este momentul în care vânzătorul se oferă să-i trimită marfa acasă, în mod condiţionat, ştiind foarte bine că, o dată ce ea va fi acasă la client, va obţine o majoritate de cel puţin 10 voturi în favoarea sa.
Imbecilii socotesc că această pricepere este viclenie, înşelătorie. Cu toate acestea, nu este decât iscusinţă, fineţe, tehnică. Nicidecum nu este necesar să apelezi aici la minciună: nepricepuţii sunt cei care simt nevoia să înşele, să mintă. Acela care ştie cum să pună un lucru în valoare şi care posedă mijloacele de a convinge nu are nici o nevoie să fie necinstit. Dusă până la perfecţiune, arta de a vinde este profitabilă atît pentru client cât şi pentru magazin: unuia îi aduce servicii, altuia prosperitate.
Dacă ştiţi să dezvoltaţi trebuinţele publicului, nu veţi fi siliţi să scădeţi preţurile. Reducerea de preţuri nu este semn de abilitate în materie de comerţ; atunci când o casă o practică, ni se dezvăluie clar faptul că acolo arta de a vinde lipseşte. Dintre procedeele folosite în lumea afacerilor, acesta este, poate, cel mai ruinător.
Amplificarea nevoilor publicului, crearea opiniei, formarea gustului oamenilor, toate acestea necesită cea mai profundă pricepere, cea mai fină capacitate. Iar aceasta va deveni cu siguranţă, într-o zi, una dintre profesiile cele mai nobile şi mai onorate. Azi arta de a vinde se găseşte abia la începuturile sale.
Am putea compara pe vânzător cu un grădinar al cărui public este pământul. El trebuie să-l însămânţeze în vederea strângerii unor roade. Dacă pământul trebuie să-l îmbogăţească, grădinarul însuşi trebuie să îmbogăţească pământul. Este de datoria lui să facă ceea ce pământul aşteaptă de la dânsul: acolo unde va planta păpădii, nu vor creşte trandafiri. Pământul este onest şi loial; niciodată nu poţi scoate din el decât un lucru: ceea ce ai meritat.



ETICA AFACERILOR


Responsabilităţile etice

Etica managerială este determinată de regurile şi principiile care definesc conduita corectă în afaceri. Adesea este dificil să determinăm ce este corect şi ce este incorect, aceasta depinzând de standardele specifice acceptate de societate.
Principalele constatări pe care le putem deprinde din analiza practicilor firmelor româneşti sunt următoarele: etica afacerilor nu constituie, încă, o „problemă” care să-i preocupe pe manageri; managerii consideră că, în economia de piaţă, „a face afaceri profitabile” şi „a avea un comportament etic” sunt lucruri care se exclud reciproc; managerii consideră că ei au un comportament corect, dar nu dispun de informaţii privind principalii lor parteneri/competitori.

În esenţă, problematica eticii în afaceri se referă la:

Ce este Ce este Ce este Ce este
CINSTIT? CORECT? ADEVĂRAT? RESPONSABIL?

Domeniile la care se referă responsabilităţile etice ale firmei şi aspectele implicate sunt următoarele:
- proprietari (profituri, riscuri);
- salariaţi (angajare; promovare; transferare; schimbare din funcţie; retrogradare; demitere; concediere; salarii; premii; sancţiuni);
- clienţi (calitatea produselor şi serviciilor; informaţii asupra conţinutului produselor; preţ; responsabilităţi şi servicii după vânzare);
- comunitate (protejarea mediului; sprijin bănesc şi material pentru servicii de sănătate, educaţie învăţământ, cultură).

Pentru asigurarea caracterului etic al afacerilor, managerii trebuie să întreprindă o serie de acţiuni, dintre care menţionăm: formularea clară a politicilor, regulilor şi codului de conduită în scopul încurajării comportamentului etic al salariaţilor; menţinerea unei înalte etici manageriale, ca exemplu de comportament pentru salariaţi.
Definirea clară a obiectivelor, astfel încât să nu le cerem salariaţilor lucruri imposibile; iniţierea unor programe de pregătire etică pentru toţi salariaţii; utilizarea standardelor etice în procesul de evaluare a salariaţilor; asumarea de către manageri a responsabilităţii privind abaterile de la etică; dezvoltarea unui mecanism care să încurajeze salariaţii să promoveze un comportament etic; apelarea la specialişti din afara firmei pentru a analiza cât mai corect a comportamentul etic.

Factorii care determină etica în afaceri sunt reprezentate în figură.

Reglementările guvernamentale.

Reglementările guvernamentale interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor produse, folosirea anumitor materiale sau efectuarea unor practici comerciale. Firmele trebuie să cunoască ce este interzis în afaceri şi să respecte aceste prevederi legale. Datorită caracterului lor imperativ, reglementările guvernamentale fac ca afacerile unei firme să fie legate sau ilegate. Dacă reglementările legale sunt insuficiente şi permit deşfăşurarea de către firme a unor activităţi incorecte sau care ar leza interesele clienţilor ori ale partenerilor, afacerile pot fi legale, dar reetice, incorecte. Această situaţie este frecvent întâlnită în practicile firmelor din România, datorită inexistenţei unui sistem legislativ coerent care să reglementeze activitatea economică. În alte situaţii, chiar sensul reglementărilor legale determină caracterul neetic al unor afaceri.


Coduri de etică.

Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din elementele definitorii pentru succes. Datorită acestui fapt, firmele încearcă să dezvolte la proprii salariaţi un comportament etic. Codurile de etică ale firmelor se adresează atât personalului propriu, ele servind în procesul de încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.
Firmele de renume din întreaga lume au elaborate astfel de coduri de atică a afacerilor, ele constituindu-se într-o adevărată carte de vizită prin care se crează imaginea asupra modului în care acesta înţeleg să facă afaceri şi să îşi trateze partenerii. În contunuare sunt redate crezul moral al firmei Johnson & Johnson şi codul de etică al firmei NCR.


Crezul moral al firmei Johnson & Johnson

- Noi credem că prima noastră responsabilitate este faţă de medici, asistente medicale şi pacienţi, faţă de mame şi toţi ceilalţi care folosesc produsele noastre.
- Mergând în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri, noi trebuie să facem orice lucru de înaltă calitate. Noi trebuie să fim în mod constant preocupaţi de reducerea costurilor, în scopul menţinerii preţurilor la un nivel rezonabil. Comenzile consumatorilor trebuie onorate prompt şi cu acurateţe.
- Furnizorii şi distribuitorii trebuie să obţină un profit corect, cinstit din afacerile cu noi.
- Noi avem responsabilităţi faţă de salariaţii noştri. Fiecare salariat trebuie considerat ca o individualitate. E necesar să le recunoaştem meritele şi să le asigurăm securitatea locurilor de muncă. Recompensele trebuie să fie cinstite şi adecvate, iar condiţiile de muncă să fie curate, sigure. Salariaţii trebuie să poată face, în mod liber, sugestii şi critici. Ne impunem să-i tratăm în mod egal în problemele de folosire, dezvoltare şi promovare. Noi promovăm un management competent, iar acţiunile managerilor se cer a fi juste, etice. Rezervele trebuie create pentru a depăşi perioadele mai dificile.
- Noi avem responsabilităţi faţă de comunitatea în care trăim şi lucrăm. Trebuie să fim buni cetăţeni, să contribuim la îmbunătăţirea muncii şi să întreprindem acţiuni de caritate; taxele şi impozitele noastre trebuie să fie corecte; avem datoria de a investi în programe vizând îmbunătăţirile civice, sănătate şi educaţie.
- Noi trebuie să menţinem în bune condiţii proprietatea pe care avem privilegiul să o utilizăm, să protejăm mediul şi resursele naturale.
- Responsabilitatea noastră finală este faţă de acţionari. Afacerile companiei trebuie să producă un bun profit şi pentru aceasta experimentăm idei noi. Cercetarea trebuie orientată spre dezvoltarea unor programe inovatoare, iar pentru greşeli noi suntem direct răspunzători. Ne orientăm spre noi echipamente, facilităţi şi produse. Operând cu aceste principii, acţionarii vor realiza o reîntregire cinstită a capitalurilor.


Codul moral al firmei NCR Corporation
(firmă producătoare de computere şi echipamente de birou)


- NCR este o companie în creştere, de succes, a cărei principală misiune este de a crea valoare pentru investitori.
- Ea îşi conduce activitatea în afaceri cu integritate şi respect faţă de parteneri. Ia în considerare acei furnizori care respectă cele mai înalte standarde de calitate.
- Urmăreşte a da clienţilor satisfacţii personale prin valoarea superioară a produselor şi serviciilor sale.
- Respectă individualitatea fiecărui salariat, încurajează creativitatea şi productivitatea. Recunoaşte efortul depus, salariile şi premiile fiind cât mai corecte.
- Efectuează anumite cheltuieli pentru comunitate.
- NCR selectează personalul a cărui valoare şi comportament corespunde cu principiile şi etica companiei. Pentru aceasta, loialitatea managerilor şi a salariaţilor este esenţială.

Sursa: Johnson & Johnson, 1990 Annual Report; NCR, 1991 Annual Report.


Carecteristici individuale.

Încă din copilărie, fiecare persoană îşi dezvoltă un set propriu de valori care este influenţat de părinţi, profesori, prieteni, societate. Fiecare persoană învaţă să distingă între „bine” şi „rău”, între „corect” şi „incorect”, structura psihică şi sistemul de educaţie având un puternic impact asupra gradului de stabilitate a acestor valori.


Regulamentele firmei.

Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamentele de organizare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară, diversele norme interne pentru unele activităţi specifice sau fişele posturilor.


Presiunea socială şi gradul de profitabilitate al firmei.

Sunt factori care au o influenţă esenţială asupra eticii afacerilor şi a responsabilităţilor sociale. În situaţii dificile sau de criză, firmele sunt tentate să facă rabat de la responsabilităţile sociale şi standardele etice.(fig 1).


Profitabilitatea firmei
Negativă Scăzută Medie Ridicată
Responsabilităţi
sociale Ridicate

Medii
Scăzute
Absente

Fig.1. Influenţa profitabilităţii firmei asupra caracterului etic al afacerilor


Manifestări similare apar şi atunci când presiunea socială este foarte puternică. În astfel de situaţii, responsabilităţile sociale sunt primele care vor fi afectate.
În funcţie de modul în care managerii îşi definesc poziţia lor faţă de normele etice, legi, comunitate, precum şi în raport cu motivaţia şi strategia lor pot fi definite două categorii de management: moral şi imoral (fig.2).

Fig.2. Caracteristicile managementului moral şi imoral


Managementul imoral Managementul moral
Normele etice

Deciziile de management, acţiunile şi comportamentul implică opoziţie activă faţă de tot ceea ce este etic, moral. Acţiunile managerilor sunt în conformitate cu standardelor eticii. Comportamentul este drept, cinstit.
Motivaţia

Managerii sunt preocupaţi numai de propriile interese şi de câştigurile companiei. Managerii doresc să aibă succes, dar numai în condiţiile respectării perceptelor eticii (corectitudine, justiţie, dreptate).
Scopurile

Profitabilitate şi succes orgaziţional cu orice preţ. Profitabilitate rezonabilă obţinută în limitele standardelor legale şi a perceptelor eticii.
Atitudinea faţă de legi

Prevederile legale sunt considerate ca bariere pe care managerii trebuie să le ocolească pentru a realiza ceea ce doresc. Respect pentru litera şi spirirul legii. Prevederile legii sunt considerate ca restricţii minime pentru un comportament etic.
Strategia

Exploatează orice şansă pentru creşterea câştigurilor. Practica preţurilor maxim posibile şi diminuarea costurilor prin afectarea calităţii produselor. Folosirea situaţiilor conjuncturale în detrimentul partenerilor comerciali. Strategiile au la bază o atitudine cinstită faţă de parteneri. Orice creştere a preţurilor are acoperire într-o calitate sau utilitate suplimentară pentru clienţi.
Atitudinea faţă de comunitate

Nu au nici o obligaţie. Orice cheltuială pentru comunitate este făcută numai dacă aduce câştiguri evidente şi imediate. Firma se consideră responsabilă pentru efectuarea unor cheltuieli în beneficiul comunităţii (servicii de sănătate, cheltuieli pentru educaţie, cultură etc.).



Stadii de dezvoltare morală a unei firme


Dezvoltarea morală a unei firme este determinată de cultura sa managerială, de valoarea membrilor săi, în special a managerilor, precum şi de succesul firmei în rezolvarea problemelor, de situaţia profitabilităţii şi realizarea obiectivelor.

În analiza stadiilor de dezvoltare morală a unei firme am putea avea în vedere următoarele ipoteze: nu toate firmele trec prin toate treptele de dezvoltare morală; firma îşi poate începe activitatea în orice stadiu; dezvoltarea morală nu este un proces continuu; nu este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca firma să poată trece dintr-un stadiu de dezvoltare morală în altul.
Pe această bază, pot fi analizate caracteristicile următoarelor categorii de firme: firme imorale; firme orientate spre respectarea prevederilor legii; firme responsabile; firme orientate spre respectarea principiilor eticii; firme etice.


Firme imorale.

Tributare unui sistem de valori în care unicul raţionament este câştigul, practicile manageriale ale acestor firme sunt, de regulă, în afara legii. În dorinţa de a reuşi cu orice preţ, nu manifestă nici un respect faţă de principiile eticii. Valoarea dominantă este profitul, iar preocuparea pentru etică apare numai după ce firma a fost surprinsă că face afaceri incorecte. Raţionamentele unei astfel de firme sunt: „nu am ştiut până acum”; „toată lumea face aşa”; „nu putem fi descoperiţi”; „munciţi din greu şi cât mai repede”. Nu au un cod al eticii.


Firme orientate spre respectarea prevederilor legii.

Cultura managerială se bazează pe respectarea legilor, raţionamentele lor fiind: „tot ceea ce nu este interzis prin lege este permis”; „dacă este legal, este foarte bine; dacă nu suntem siguri, punem jurişti să verifice”. Aceste firme aderă mai mult la legalitate decât la etica afacerilor.
Principala preocupare este profitabilitatea, iar codul de etică a afacerilor, dacă există, are un caracter intern. Principalii acţionari controlează afacerile, ceilalţi neavând nici un rol.


Firme responsabile.

În firmele responsabile, cultura managerială cuprinde şi un alt sistem de valori decât profitul, productivitatea şi legalitatea. Firma începe să accepte mai mult atitudinea „cetăţeanului responsabil”, iar managerii sunt mai sensibili la cerinţele sociale, recunoscând că firma are şi responsabilităţi în acest domeniu. Are încă o mentalitate reactivă, fiind preocupată de problemele eticii în scopul schimbării imaginii nefavorabile ca urmare a unor acţiuni din trecut. Cresc preocupările şi pentru acţionarii mai puţini importanţi, iar codurile de conduită în afaceri sunt mai mult orientate spre exterior şi reflectă o preocupare pentru un public mai diferit. Trecerea în acest stadiu este adesea determinată de evenimente exterioare, care obligă firma să acţioneze cu metode opuse celor anterioare.





Firme orientate spre respectarea principiilor eticii.

În astfel de firme are loc o schimbare esenţială în cultura managerială, care este mai puţin reactivă. Valorile eticii devin o parte a culturii manageriale, servind la orientarea managerilor şi a salariaţiilor în diferite situaţii. Se realizează, în acelaşi timp, un mai mare echilibru între profituri şi etică. Efortul pentru crearea unui climat etic începe să devină mai evident iar, în soluţionarea oricărei probleme, se ţine seama atât de eficienţă, cât şi de implicaţiile etice. Managerii încearcă să adopte un comportament etic, dar le lipseşte experienţa. Codurile de etică devin documente avtive, reflectând esenţa valorilor organizaţiilor.


Firme etice.

În firmele etice, prin cultura managerială se promovează un echilibru între etică şi profit, iar valorile etice stau la baza comportamentului zilnic al acţiunilor individuale. Prin sistemul de sancţiuni se urmăreşte penalizarea şi corectarea comportamentului acelora care iau decizii greşite.
Deciziile sunt juste, cinstite şi profitabile, iar la fundamentarea lor se are în vedere un set de valori etice, care pot fi definite astfel: tratează pe ceilalţi, în mod curent, cu respect, preocupare şi cinste, aşa cum tu însuţi ai dori să fii tratat; fabrică şi vinde produse, astfel încât să fii satisfăcut atunci când tu şi familia ta le-aţi folosi; tratează mediul înconjurător ca şi cum ar fi proprietatea ta.

Cresterea prepelitelor japoneze pentru oua si carne este o afacere cu un potential de exceptie, lucru datorat faptului ca oul de prepelita este un medicament extraordinar, care poate vindeca o serie de afectiuni. Este imposibil sa nu fi auzit deja de calitatile iesite din comun ale acestui aliment care inglobeaza o cantitate impresionanta de vitamine. O cura cu oua de prepelita rezolva probleme grave de sanatate, cum ar fi afectiuni ale inimii, ale stomacului sau ale sistemului circulator, si asta fara niciun fel de alte medicamente.

Si cand exista o marfa atit de utila si de apreciata de consumatori, este clar ca se contureaza o afacere de zile mari. De altfel, toti crescatorii de prepelite sustin ca viata li s-a schimbat in bine datorita acestei mici pasari: in primul rand, consumul zilnic de oua le-a imbunatatit sanatatea (a lor si familiilor lor), iar in al doilea rand, veniturile pe care le obtin din comercializarea oualor sau a carnii sunt mai mult decat multumitoare.

Piata este complet deschisa acestui tip de produse, fapt care constituie un argument cu greutate in favoarea demararii afacerii cu cresterea prepelitelor. Dar el nu este nici pe departe singurul: astfel, activitatea in sine este una foarte simpla si prezinta alte cateva avantaje importante, adevarate binecuvantari pentru orice potential intreprinzator.

1) In primul rand, nu aveti nevoie de un spatiu pretentios. Ati scapat astfel dintr-un foc de o serie de cheltuieli majore, deoarece o crescatorie de 500 de prepelite poate fi amenajata intr-un spatiu de numai cativa metri patrati, ce poate fi amplasat oriunde: intr-un grajd, intr-o boxa existenta in casa, pe un coridor, pe o veranda, intr-un balcon sau chiar intr-un pod. Singurele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca acel amplasament sunt legate de existenta unei temperaturi relativ constante si de lipsa zgomotelor, a curentilor si a... pisicilor. Puteti opta fie pentru varianta cresterii prepelitelor pe asternut de paie si pamant, fie pentru varianta cresterii lor in baterii, in ambele cazuri suprafata necesara fiind absolut modesta (maximum 20 mp).

2) Apoi, volumul de munca necesar este minim. Dimineata se administreaza furajele (cca 1,5 kg) si apa (cca 1 litru), iar seara se recolteaza ouale. Practic, tot ce aveti de facut este sa lasati prepelitele sa-si vada de treaba, ele fiind adevarate masini de ouat.

3) Produsele obtinute de pe urma acestor pasari sunt cu totul deosebite, fapt care inlesneste considerabil comercializarea lor. Oul de prepelita este o adevarata "bomba cu vitamine". Poate parea greu de crezut, dar, fata de oul de gaina, cel de prepelita contine de cinci ori mai mult fosfor, de 7,5 ori mai mult fier, de sase ori mai multa vitamina B1 si de 15 ori mai multa vitamina B2. Ca urmare, e logic ca el sa stea la baza tratamentelor unor boli diverse. Iar in ceea ce priveste carnea acestor pasari, va reamintim ca prepelitele au fost dintotdeauna vanate pentru carnea lor delicioasa. Faptul ca ele aproape nu mai exista in stare salbatica este o proba graitoare in acest sens.

Clientii sunt consumatorii individuali, care se pot aproviziona fie direct de la dvs., fie prin intermediul unui punct de vanzare amplasat intr-o piata agroalimentara, dar si angrosistii sau magazinele alimentare. Restaurantele si alte unitati de alimentatie publica pot deveni de asemenea clienti fideli si chiar parteneri cu care sa incheiati contracte ferme de aprovizionare. Si nu trebuie neglijate nici firmele de export, specializate pe produse alimentare, care pot asigura o valorificare superioara pe piata intrernationala, unde ouale si carnea de prepelita sunt foarte solicitate.

4) La varsta de numai 40 de zile, prepelita incepe sa oua, productivitatea ei medie fiind de cca 25 de oua pe luna, ceea ce, in cazul unei crescatorii cu 500 de capete, inseamna o productie lunara de peste 12.000 de oua. Vandute cu 0,15 lei bucata (un pret de producator, dar care poate creste chiar la 0,2 lei bucata) aceste oua va permit obtinerea unor venituri lunare de cca 1.500 de lei. Si asta fara sa luam in calcul valorificarea carnii sau chiar a gunoiului produs de prepelite (acest gunoi este excelent ca ingrasamant si poate fi recoltat gata uscat si apoi ambalat in pungi, pentru a fi oferit florariilor, de exemplu). Ganditi-va insa ca toate aceste venituri cresc direct proportional cu numarul de pasari al micro-fermei dvs. La un efectiv de cateva mii de capete se poate deja vorbi de o afacere in toata regula, cu avantajul ca volumul de munca nu se modifica simtitor.

Retineti! Singura investitie pe care trebuie s-o faceti o reprezinta achizitionarea pasarilor si a bateriilor de crestere, pentru ca, in rest, obtinerea si amenajarea spatiului nu au cum sa ridice vreo problema. Si nici macar nu e necesar sa achizitionati direct pasari vii: le puteti obtine chiar dvs. din oua fecundate pe care sa le incubati intr-un incubator obisnuit, care costa in jur de 150 de lei.

In analizarea unei candidaturi pentru ocuparea unui post, angajatorul are nevoie de un minimum de informatii despre persoana in cauza, de aceea, oricine se afla in cautarea unui loc de munca va trebui sa invete sa-si redacteze o scurta biografie, denumita Curriculum vitae (lat. "cursul vietii"). Acest Curriculum vitae (CV) va sta la baza unei prime trieri a candidatilor, prin urmare retineti ca:

FUn CV este mai mult decat un document personal, este un mijloc de a te promova pe tine insuti/ insati, deci Nu va subestimati!, incercati sa va puneti intr-o lumina cat mai buna fara a distorsiona adevarul: Nu mintiti!

FUn CV nu este o simpla insiruire de ani, slujbe, scoli urmate, el trebuie sa scoata in evidenta cele mai importante realizari ale tale, astfel incat angajatorul sa fie convins ca esti persoana pe care o cauta.


CUM TREBUIE CONCEPUT UN CV?

F Exista mai multe tipuri de CV adaptate unor situatii diferite, prin urmare, primul lucru care trebuie avut in vedere este obiectivul profesional (postul vizat). Aflati care sunt conditiile impuse de angajator (pregatire, experienta, abilitati).

FAlcatuiti o lista cu principalele dumneavoastra "puncte forte" (pregatire, calitati, abilitati punctate de cateva realizari) care va recomanda pentru dobandirea slujbei. Tinerii absolventi fara experienta anterioara vor trebui sa evidentieze potentialul de care dispun insistand asupra studiilor (note medii obtinute, cursuri importante, proiecte realizate, burse in strainatate, participari la olimpiade sau alte concursuri, premii obtinute) si a altor activitati/ preocupari extracurriculare (pasiuni, activitati desfasurate pe perioada verii sau cu program partial, experienta voluntara etc.).

F Alegeti tipul de CV adecvat situatiei dumneavoastra.

F Aranjati informatiile corespunzator formatului ales tinand cont de faptul ca un CV prezinta pe scurt date esentiale (prin prisma postului vizat) despre dumneavoastra (incercati sa va incadrati in 1-2 pagini si evitati exprimarea ambigua).


CUM SA ARATE?

F Nu veti da niciodata gres cu un CV clasic! Drept tipuri speciale de caractere, folositi-le doar pe cele ingrosate (bold), fara sublinieri sau scris inclinat (italic).

F Nu folositi hartie colorata!

F Nu il scrieti de mana! Dactilografiat sau tehnoredactat este mai usor de citit, are un aspect structurat si va da posibilitatea de a include mai multe informatii


CONTINUTUL UNUI CV

F Datele personale: nume, adresa, telefon, fax, e-mail (la inceputul primei pagini, pe paginile urmatoare numai numele si prenumele). Data nasterii sau starea civila nu sunt informatii obligatorii.

Atentie! Cand lasati un numar de telefon, asigurati-va ca puteti fi contactat (eventual precizati anumite ore cand sunteti siguri ca va raspunde cineva la telefon). Adresa e-mail o mentionati doar daca va verificati frecvent posta (zilnic).

F Obiectivul profesional

Cand trimiteti CV-ul "in prospectare" oferiti informatii despre aspiratiile dumneavoastra profesionale (domeniul care va intereseaza, posturi pentru care va considerati calificat). Daca vizati obtinerea unei anumite slujbe, specificati clar care este aceasta.

F Pregatirea

In ordine invers cronologica prezentati institutiile de invatamant absolvite si orice alte cursuri complementare urmate. Puteti insista asupra unor proiecte de cercetare realizate pe durata studiilor, mai ales daca sunteti tanar absolvent si acestea au legatura cu postul vizat. Nu uitati sa amintiti bursele in strainatate de care ati beneficiat, participarile la olimpiade si eventualele premii obtinute.

F Experienta profesionala

Mentionati de asemenea in ordine invers cronologica slujbele pe care le-ati avut, stagii de pregatire efectuate (impreuna cu numele institutiei/ firmei si localitatea, iar daca firma nu este cunoscuta, amintiti si profilul acesteia de activitate), insistand asupra responsabilitatilor avute si realizarilor dumneavoastra.

F La capitolul Informatii suplimentare se pot trece interese speciale (hobby-uri, alte activitati in care v-ati implicat si care v-au fost de folos in dezvoltarea unor abilitati/ deprinderi necesare pentru ocuparea postului vizat, experienta voluntara), nivelul de cunoastere a limbilor straine, cunostintele de operare/ programare PC, permisul de conducere. Chiar daca astfel de informatii nu par a fi relevante prin prisma slujbei pentru care ati optat, ele il ajuta pe angajator sa-si faca o imagine asupra persoanei dumneavoastra.

Atentie! Nu se vor include informatii de natura religioasa, politica sau alte tipuri de informatii controversate deoarece acestea ar putea deveni criterii de discriminare.

F Referinte

In general, pentru ca la depunerea unui dosar de angajare se solicita recomandari scrise fie de la universitate, fie de la ultimul serviciu, in CV candidatul doar isi va exprima disponibilitatea de a mai furniza alte referinte la cerere, fara a mai indica nume.

Insa in cazul in care trimiteti CV-ul "in prospectare", fara alte recomandari, ar fi de asteptat sa includeti macar doua nume (un profesor si o persoana pentru care ati lucrat), dar, numai cu acordul acestora pentru ca multe firme vor sa verifice referintele inainte de desfasurarea interviului.


CV FOCALIZAT

Este indreptat si focalizat pe un post specific. Este folosit atunci cand vrei sa te axezi pe un anumit domeniu sau pe un anumit post sau atunci cand vrei sa-ti trimiti CV-ul "in prospectare".

Nume, prenume
Adresa
Telefon

Obiectivul profesional

Capacitati

Realizari

Experienta profesionala

19xx-19xx Numele institutiei/ firmei, localitatea, postul ocupat

Studii

19xx-19xx Numele institutiei, localitatea

Facultatea, Sectia/ specializarea
Licentiat in anul

CV CRONOLOGIC

Este avantajos cand pastrezi acelasi domeniu de activitate in care ai mai lucrat si atunci cand experienta profesionala evidentiaza o dezvoltare si imbunatatire a acesteia. Este tipul de CV preferat pentru domeniile traditionale (in educatie, sanatate, conducere). In acest tip de CV experienta de munca si studiile/ calificarile sunt prezentate in ordine invers cronologica. Eventualele perioade de discontinuitate trebuie sa fie explicate pentru a nu lasa ocazia sa se interpreteze in dezavantajul candidatului.

Nume, prenume
Adresa
Telefon

Studii

19xx-19xx Numele institutiei, localitatea

Facultatea, Sectia/ specializarea
Licentiat in anul

Experienta profesionala

19xx-19xx Numele institutiei/ firmei, localitatea

Postul ocupat

*responsabilitati avute

Informatii suplimentare

Experienta voluntara


La capitolul Informatii suplimentare se pot trece interesele speciale (legate de domeniul de activitate in care ai mai lucrat sau de postul oferit), nivelul de cunoastere a limbilor straine, cunostintele de operare/ programare PC, permisul de conducere, calitatile personale / capacitatile.


CV FUNCTIONAL

Curriculum vitae functional se concentreaza asupra realizarilor in sine, fara a tine seama de cronologia lor. Este recomandat atunci cand iti schimbi cariera, cand vrei sa-ti pui in evidenta calitati/ abilitati pe care nu le-ai folosit in experienta de pana acum sau atunci cand intri pe piata fortei de munca pentru prima data. In acest tip de CV, experienta si abilitatile tale sunt evidentiate de ariile principale de implicare. Scopul sau este de a sublinia abilitatile de care dispui, facand analogii intre acestea si ceea ce postul pentru care candidezi cere.

Nume, prenume
Adresa
Telefonul de acasa Telefonul de la serviciu


Obiective profesionale

Abilitati

Angajari

19xx-19xx Numele institutiei/ firmei, localitatea

Detalii privind pozitia ocupata, realizari, merite

Studii

19xx-19xx Numele institutiei, localitatea

Facultatea Sectia/ specializarea
Licentiat in anul

Referinte

Ca volum, piaţa transporturilor rutiere de mărfuri se cifrează la aproximativ 300 milioane tone anual. Ca proporţie între sectoare, se înregistrează o creştere a procentului deţinut de sectorul privat (peste 60% în momentul de faţă).
România se află în prezent în plin proces de modernizare a reţelei rutiere, astfel încât să se alinieze la standardele europene.

Clienţii
În situaţia companiilor de transport care deţin vehicule de mare tonaj, uriaşa majoritate a clienţilor o constituie societăţile comerciale, şi anume cele care nu deţin mijloace de transport proprii.
Există şi o categorie de firme care prestează activităţi mai restrânse, utilizând în general vehicule de tonaj mai mic şi capacitate redusă (gen “autodubă”). Printre clienţii acestora o pondere însemnată o pot avea persoanele fizice, care le solicită serviciile în special pentru mutarea mobilierului.

Concurenţa
Se apreciază că în prezent există peste 25.000 operatori pe piaţă, dintre care în jur de 7000 desfăşoară şi activităţi de transport internaţional. Trebuie luată în considerare atât concurenţa firmelor mari, care efectuează operaţiuni ample de transport internaţional, prin maşini de mare tonaj şi care se adresează unei categorii de clienţi compusă în special din firme înternaţionale, cât şi multitudinea de firme mici şi mijlocii, care cel mai des acţionează pe plan local, desfăşurând activităţi de transport mult mai restrânse.

Promovarea
Promovarea are un rol foarte important. Într-o afacere de acest gen ar fi recomandabil, în special datorită costurilor mari, să existe unele precontracte semnate (o minimă bază de clienţi) în momentul începerii activităţii, pentru a se putea obţine foarte rapid încasări care să permită desfăşurarea pe mai departe a activităţii.

Costurile de început
Într-un business de o asemenea natură, costurile pe care le presupune demararea activităţii sunt mari sau foarte mari, în special datorită costurilor ridicate ale mijloacelor de transport.
Acestea diferă în funcţie de marcă, an de fabricaţie, număr de kilometri parcurşi, dotări şi alţi factori. Cele mai apreciate mărci pe plan internaţional sunt Iveco, Scania, MAN, DAF, Mercedes, Volvo, Renault. Pentru un cap tractor, preţurile încep de la 7 – 10.000 EURO (an de fabricaţie 1991-1992), mergând până la 50.000 EURO (fabricatie 2001) sau chiar mai mult. Preţul mediu se încadrează în intervalul 15 – 25.000 EURO.
Pentru o remorcă (an fabricaţie 1990-1995) preţurile variază între 10.000 şi 25.000 EURO.
Desigur, aceste preţuri sunt estimative. Printr-o cercetare de piaţă aprofundată se pot găsi furnizori care să ofere preţuri mult inferioare celor prezentate mai sus.

Pregătire şi calificare
Persoanele care coordonează ansamblul activităţilor de transport trebuie să fie în permanenţă la curent cu reglementările naţionale şi internaţionale: acorduri de transport, modalităţi de stabilire a tarifelor, condiţii tehnice ale vehiculelor (inclusiv revizii tehnice, echipamente admise, tonaje maxime permise, dispozitive anti-poluante etc.), contravenţii şi sancţiuni, legislaţie vamală, altele.

Licenţa de transport se acordă numai acelor operatori care îndeplinesc condiţiile de onorabilitate, competenţă profesională, capacitate financiară şi bază tehnico-materială necesară.
Condiţia de competenţă profesională este îndeplinită dacă persoana care conduce efectiv activitatea posedă un certificat eliberat de autoritatea competentă sau o diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior tehnic de specialitate.
Operatorul are o capacitate financiară bună atunci când dispune de resurse financiare suficiente, de vehicule şi/sau de dotarea necesară pentru începerea şi desfăşurarea activităţii.
Există şi cursuri de formare a şoferilor care transportă mărfuri periculoase în trafic internaţional. La încheierea cursului, participanţii primesc certificate de absolvire, obligatorii începând cu anul 1995.

Cadrul legal
Pentru a avea dreptul de a efectua operaţiuni de transport rutier de bunuri şi persoane, trebuie obţinute o serie de licenţe şi autorizaţii, conform Normelor Metodologice din 4 decembrie 2001, aprobate prin Ordinul nr. 1842/04.12.2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Pentru transporturile internaţionale, este necesar ca marfa să fie asigurată la o societate de asigurări din România sau din Uniunea Europeană. Valoarea uzuală a unei astfel de asigurări este de 100.000 EURO.
În cazul transporturilor conţinând mărfuri speciale (toxice sau periculoase) sunt necesare autorizaţii suplimentare.
Începând de la 1 iulie 2002 posesorii de autovehicule de transport marfă sau pasageri vor achita o taxă pentru utilizarea infrastructurii rutiere, numită rovinietă. Posesorii de autovehicule înmatriculate în România vor utiliza rovinieta anuală. Aceasta este obligatorie pentru ca transportatorul să primească licenţa, respectiv cartea de identitate.
Date reale ale afacerii si detalii complete in pachetul Oportunitati de munca si afaceri!