In multe cazuri, un nou job este un motiv de bucurie. Dar chiar si cea mai spectaculoasa schimbare in cariera poate produce stress si anxietate chiar si numai la gandul terenului necunoscut de acolo, unde toti in afara de tine stiu cum stau treburile. Intr-un timp scurt trebuie sa inveti multe lucruri, de la topografia firmei pina la procedurile si politicile locale. Trebuie sa-ti folosesti la maxim flerul pentru a simti ce se asteapta de la tine si a "mirosi" stilul de lucru (si nu numai) al colegilor si sefilor. Si trebuie sa-ti formezi o noua retea de relatii sociale care sa o inlocuiasca pe cea lasata in urma.
Citeva strategii care te pot ajuta sa treci mai usor peste acest stress:

Fii mai indulgent cu tine !
In timp ce te simti prost ca nu mai stii unde este cabinetul lui X sau ca ai uitat iar un detaliu al unei proceduri care ti-a fost explicat de trei ori, gindeste-te ca nimeni nu se asteapta sa fii perfect in primele saptamani de lucru. Acorda-ti un timp pentru a a invata. Dar fii sistematic in a studia noul teritoriu si construieste-ti incet-incet (nu prea incet ...) o schema mentala foarte clara a tot ce te inconjoara.

Creeaza-ti o retea de relatii sociale.
Relatiile colegiale sunt ca o a doua familie pentru multi. De aceea, destui oameni considera munca intre straini ca pe ceva foarte stresant. La gindul ca vei suferi dupa atmosfera si prietenii pe care le-ai lasat in urma odata cu fostul job, poti face greseala de a petrece majoritatea timpului liber cautind sa fii in compania fostilor colegi. Nu spune nimeni sa-ti abandonezi prietenii, dar trebuie sa nu pierzi nici o ocazie de a stabili relatii noi cu actualii colegi.

Simte-te ca acasa.
Adu cat mai curind posibil o fotografie, o planta sau alte obiecte personale de acasa sau de la fostul loc de munca. Foloseste toate metodele personale de lucru care se potrivesc in noul loc. Cu cit te vei simti mai familiar, cu atit mai repede vei trece peste stresul schimbarii locului de munca.

Da tot ce poti.
Oricare ar fi sentimentele tale referitoare la schimbarea in cariera, dedica-te 100% noului job in aceasta prima parte, a acomodarii. Chiar daca nu-ti surade acest gand, lasa deoparte resentimentele, nu vei avea de suferit decit daca aceasta devine o practica pe termen lung. Indiferent care ar fi interesele tale aici, le vei gasi rezolvarea facand totul cit de bine poti, de la inceput. Si anxietatea va fi repede inlocuita de sentimentul ca esti util si ai succes.

Factorii psihologici şi sociali influenţează sau pot influenţa pozitiv sau negativ orice angajat în munca pe care o prestează. Satisfacţia în muncă depinde de aşteptările angajatului şi de posibilităţile mediului de muncă de a i le îndeplini. Aceste aşteptări pot fi legate de salariu, de posibilităţile de dezvoltare profesională, de conducerea unităţii, de relaţiile de colaborare cu ceilalţi şi de câtă libertate de a influenţa organizarea muncii dispune angajatul. Dintre factorii care influenţează pozitiv enumerăm: posibilităţile ca angajatul să-şi influenţeze procesul muncii, posibilităţile de dezvoltare profesională, sentimentul de siguranţă legat de păstrarea postului pe care îl deţine şi siguranţa în muncă în general, precum şi relaţiile bune cu colegii de muncă şi cu conducerea unităţii.

Exemple de factori care influenţează negativ sunt teama de şi ameninţările privind o eventuală concediere, reducerile de salariu, spaţiu de manevră foarte restrâns, posibilităţile reduse ca angajatul să-şi influenţeze propriul mediu de muncă, relaţiile proaste cu colegii şi de muncă sau cu conducerea unităţii, un conţinut al muncii prea puţin stimulativ sau plictisitor şi insuficient sprijin social. Aceşti factori negativi conduc la disconfort şi pot cauza îmbolnăviri profesionale.

Riscuri de îmbolnăvire cauzate de condiţiile psihosociale

Cercetările la nivel naţional şi internaţional au demonstrat o strânsă legătură între factorii mediului de muncă şi problemele psihice de sănătate /reacţiile psihosomatice. Câţiva dintre aceşti factori de risc sunt:

Riscurile de expunere la violenţă la locul de muncă
Îngrijorarea de a fi expus la violenţă sau ameninţări la locul de muncă este adesea o povară pentru psihicul angajaţilor, cu atât mai mult pentru cei care desfăşoară munci solitare. O persoană care este expusă la violenţă are de obicei diferite tipuri de reacţii psihice şi psihosomatice care, în ce mai rău caz, pot cauza probleme psihice permanente, aşa-numitul sindrom post-traumatic.

Muncile monotone şi repetitive
Muncile monotone şi repetitive, care nu implică capacitatea de a gândi a omului, ci doar funcţiile lui motorii, pot avea pe termen lung diferite efecte negative. Respect de sine scăzut, pasivitate, indiferenţă şi lipsa de interes in exercitarea atribuţiilor profesionale sunt exemple de astfel de reacţii psihologice. S-au făcut de asemenea cercetări care dovedesc că o astfel de muncă implică scăderea pragului de sensibilitate la durere, precum si un risc crescut de afecţiuni musculo-scheletale.

Volum mare de muncă / ritm de lucru foarte alert / munca contra cronometru
Un volum mare de muncă sau munca contra cronometru pot conduce la reacţii de stres negative care pe termen lung pot cauza boli psihice. Acestea pot de asemenea diminua capacitatea de concentrare / atenţia angajatului, având astfel drept consecinţă riscuri de accidentare. Printre altele, cercetările epidemiologice au arătat că riscul de epuizare psihică, anxietate, depresie sau boli psihosomatice creşte.

Lucrul cu oamenii în situaţii speciale
Multe tipuri de munci necesită implicare în relaţiile cu alţi oameni, precum şi o responsabilitate personală mare, de ex. în domeniul serviciilor sociale, al serviciilor de sănătate şi îngrijire medicală, în învăţământ şi în cazul deţinerii unor funcţii de conducere. Astfel de munci pot cauza angajatului sentimentul ca nu poate face faţă sarcinilor de muncă, precum şi epuizare si simptome psihosomatice.

Marginalizarea, hărţuirea şi conflictele la locul de muncă
Relaţiile conflictuale cu colegii, conducerea unităţii şi subordonaţii, marginalizarea şi hărţuirea sexuală s-au dovedit a fi factori centrali care conduc la boli profesionale ale sistemului nervos. (Abordarea acestor factori din punct de vedere al controlului se face în special în capitolul 6 al acestui ghid)


Conflicte legate de atribuţiile de serviciu / Neclarităţi legate de diviziunea muncii
Cercetările au arătat că neclarităţile privind împărţirea sarcinilor de muncă şi a responsabilităţilor pot conduce la o lipsă de încredere in forţele proprii, la depresii şi reacţii psihosomatice, precum şi la accelerarea activităţii inimii şi creşterea tensiunii arteriale.


Nesiguranţa legată de păstrarea locului de muncă
Nesiguranţa privind păstrarea locului de muncă, lipsa de competenţă şi a unei dezvoltări profesionale satisfăcătoare, precum şi riscul redistribuirii la un alt loc de muncă sau al concedierii, de ex. din cauza introducerii unei noi tehnologii automatizate pot deteriora starea de sănătate psihică şi pot cauza simptome psihosomatice.


Afla mai multe:

Credinţa ca evenimentele sînt personal controlabile poate crea un echilibru al muncii plătite şi muncii de acasă, din gospodărie, făcandu-i pe oameni să fie mai puţin stresaţi?
Acestei întrebări îi răspunde Ruth Weston într-un articol din "Family Matters" nr. 28, aprilie 1991, revistă a Institutului Australian de Studiere a Familiei. Abilitatea de a controla evenimentele a fost descrisă adesea ca fiind foarte importantă pentru siguranţa de sine reală şi pentru starea de confort psihic şi, în consecinţă, ca un scop înalt, împărtăşit de majoritatea oamenilor. Mai mult, indiferent de controlul personal real, o credinţă generală în controlul personal asupra circumstanţelor a fost considerată drept o resursă importantă pentru depăşirea dificultăţilor vieţii, sporind confortul psihic şi reducînd stresul.

S. Kobasa, în lucrarea "The Hardy Personality: Toward a Social Psychology of Stress and Health", 1982, descrie existenţa unui simţ al controlului personal ca o componentă a "durităţii" - o dispoziţie de personalitate care reduce stresul schimbărilor majore în viaţă, cum ar fi desfacerea căsniciei, pensionarea, schimbarea domiciliului. Kobasa afirmă că o persoană "severă" este mai puţin de aşteptat să se îmbolnăvească după expenenţa acumulării unor astfel de evenimente. Contrar, un simţ al lipsei puterii a fost adesea tratat ca o disfuncţie care ar putea conduce la o stare de depresie cronică.

Ne putem aştepta, deci, ca persoana care încearcă o echilibrare a cerinţelor familiei şi muncii plătite să fie în stare să învingă stresul schimbărilor, să fie atentă la aspectele bune, pozitive a1e vieţii, să evite depresia şi să rămînă sănătoasă dacă realizează controlul asupra modului său de viaţă.

Totuşi există o confuzie în literatură privind noţiunea de control şi cum ar putea fi el măsurat. Conceptul lui Patter (1966) de "locus al controlului", puternic influent, afirmă că oamenii dezvoltă o expectaţie genera1izata, în sensul dacă evenimentele care li se întamplă sînt cauzate de către ei înşişi (o "orientare internă") sau de către alţi oameni, de soartă, noroc ori şansă (o "orientare externă"). Patter crede că acest locus al orientării controlului este mai de aşteptat să influenţeze modul în care oamenii interpretează evenimentele noi şi ambigue.

Importanţa crescută acordată încrederii în control a produs în literatura de specialitate proliferarea scalelor de măsurarea "locului controlului". In mod eronat, cercetătorii au presupus adesea că aceste sca1e măsoară calităţi precum simţul competenţei sau măiestria cle a depăşi evenimentele. Totuşi există o diferenţă între conceptul de locus al controlului şi competenţă.

R. Lazarus şi S. Folkman, în 1984, în lucrarea "Stress, Appraisal and Coping", arată că părerile despre control sînt diferite şi conforme cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model dependent cle gradul în care o persoană se simte provocată sau ameninţată de cerinţele vieţii. Un simţ al ameninţării intervine atunci cînd o persoană se îndoieşte de abilitatea ei de a învinge cerinţele importante ale vieţii. Dacă o persoană este ameninţată, este de aşteptat să devină anxioasă sau îngrijorată. Pe de altă parte, intervine un simţ al controlului cînd ea crede că poate, cu un efort considerabil, să conducă solicitările vieţii şi se centrează pe ele ca să facă experienţa plăcută.

Totuşi, Lazarus şi Folkman au scos în evidenţă faptul că există perioade cînd credinţa în controlul personal poate spori simţul ameninţării. Astfel, o mamă care doreşte să preîntîmpine neajunsurile financiare prin luarea unei slujbe întregi, este în situaţia de a-şi părăsi copiii în instituţii de îngrijire; ea poate găsi acest stil de viaţă foarte stresant în condiţiile în care crede cu fermitate că "locul mamei este în casă" sau că relaţiile ei cu copiii se vor deteriora dacă sînt daţi altora spre îngrijire.

Lazarus şi Folkman subliniază faptul că anumite scopuri ale controlului pot coexista, acoperind atît circumstanţele externe, cît şi stările interne - cle exemplu, schimbînd condiţiile externe, tolerînd durerea, controlînd reacţiile, păstrînd imaginea de sine şi menţinînd morala.

Astfel, oamenii pot încerca să armonizeze cerinţele muncii plătite şi ale celei făcute acasă, în gospodărie ca să sporească propriie resurse. De exemplu, ei pot delega responsabilităţi, în felul acesta renunţînd la un anume contro, dar, in acelaşi titnp, conducînd la indeplinirea unor sarcini necesare. Alţii pot încerca să-şi schimbe propriile scopuri - de exemplu, ei pot învăţa să tolereze gospodăria (casa) mai în dezordine sau să coboare aspiraţiile profesionale. Deşi ei pot să nu realizeze acest lucru, strategiile de a depăşi dificultăţile reprezintă forme diferite de exercitare a controlului.

In general deci, pare că un simţ al controlului personal poate ajuta oamenii să depăşească greutăţile şi să se bucure de echilibrarea muncii plătite cu cea de acasă. Pe de altă parte, poate fi foarte demoralizant să descoperi cum, contrar principalelor noastre expectaţii şi ale a1tora, nu putem stăpîni cerinţele vieţii. Unele din cerinţele "dificile" pot fi cele pe care le producem singuri. Modificîndu-ne scopurile, stabilind priorităţi şi delegînd responsabilităţi, putem reduce presiunile exercitate asupra noastră şi, plini de speranţă, să menţinem un simţ al controlului şi deci al confortului psihic.